
Ministrul afacerilor externe francez Jean-Yves Le Drian a declarat, în ultima zi a vizitei sale în Japonia, că prezența britanică în Uniunea Europeană s-a terminat și că firmele japoneze ar trebui să ia în calcul consecințele acestui fapt, scrie Bloomberg. În timpul vizitei, oficialul fracez s-a întâlnit cu lideri ai businessului nipon. Premierul japonez Shinzo Abe s-a opus deschis ieșirii Marii Britanii din UE și a căutat să se asigure că impactul asupra companiilor nipone cu operațiuni pe piața britanică va fi cât mai mic posibil.
Printre aceste companii se numără producătorii auto Nissan și Honda. „Mesajul este clar: în primul rând, prezența Marii Britanii în UE s-a terminat”, a spus Le Drian la Tokyo. Se negociază un „divorț”, iar Marea Britanie nu este un inamic, însă regulile care guvernează legăturile sale cu UE vor fi mai puțin favorabile ca înainte, a explicat ministrul. „Nu vor obține un tratament preferențial.”
În Marea Britanie au operațiuni circa 1.000 de companii nipone, cu 160.000 de angajați. Negocierile pentru Brexit merg greu și sunt imprevizibile, după cum scrie Financial Times, iar Londra este în inferioritate. Bancherii din City-ul londonez sunt la fel de pesimiști cum erau în Marea Criză financiară.
0 comments :
Trimiteți un comentariu