În prima sa vizită în străinătate în calitate de premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki s-a dus la Budapesta, unde împreună cu premierul maghiar Viktor Orban a făcut front comun împotriva sugestiilor că statele lor ar trebui să primească mai puține fonduri europene ca pedeapsă pentru încălcarea principiului statului de drept.Liderul maghiar a spus publicului că statele rebele est-europene ar trebui ascultate cu atenție deoarece Europa de Est a ajuns motorul economic al Uniunii Europene.
O alianță între două state rebele, Polonia și Ungaria, care luptă pentru a primi în continuare fonduri UE în timp ce sunt criticate pentru încălcarea valorilor europene este ceva fără precedent în UE, spun observatorii.
Despre Morawiecki, opoziția poloneză a scris că s-a dus la Budapesta ca „vasal“, în timp ce Orban a părut un politician „serios“. Premierul polonez
s-a dus acolo ca pentru a cere sprijin - Orban a promis că se va opune oricărei încercări a UE de a pedepsi Polonia pentru încălcarea statului de drept sau respingerea planului UE de rezolvare a problemei imigranților. Cea mai mare economie est-europeană a ajuns la mâna lui Orban, un politician autointitulat apărătorul valorilor europene creștine, care afișează constant prietenie față de Rusia lui Vladimir Putin, un dușman al Poloniei.
Iar Orban are răspunsuri pentru orice. La întâlnirea lor de la Budapesta, cei doi lideri liberali est-europeni nu au menționat nimic despre faptul că Comisia Europeană a cerut statelor membre ale UE să înceapă un proces de sancționare - articolul 7 din tratatul UE - a Poloniei din cauza „riscului clar“ de încălcare a statului de drept.
Nici ziariștii prezenți acolo nu au pus întrebări în legătură cu acest lucru, ceea ce spune multe despre puterea presei în Ungaria și Polonia.
În schimb, pe lângă problema reducerii fondurilor UE după Brexit (Polonia și Ungaria se numără printre cei mai mari beneficiari ai fondurilor europene), Morawiecki și Orban și-au lăudat lupta din tinerețe contra regimurilor comuniste.
Iar un Orban combativ a prezis că 2018 va fi un „an al marilor bătălii“ împotriva valorilor multiculturale vest-europene. „Nu vrem să trăim din nou într-un imperiu, ci într-o alianță a națiunilor libere. Europa nu poate rămâne puternică decât dacă păstrează cultura creștină“, a spus Orban, citat de Financial Times.
Premierul maghiar a asigurat că economiile statelor din Europa Centrală și de Est funcționează, în timp ce politicile UE privind imigrația au eșuat lamentabil.
„Noi suntem motorul economic al Uniunii Europene“ și regiunea cu cea mai rapidă creștere, fără de care nu se poate vorbi despre o extindere a UE care să însemne ceva. De aceea, spune premierul maghiar, citat de Kormany.hu, un site guvernamental, Ungaria își va prezenta cazul „în cei mai clari și duri termeni“.
În centrul viitoarelor relații dintre cei doi aliați Polonia și Ungaria va sta cooperarea în proiecte mari precum conectarea infrastructurilor de energie și transport, a explicat Orban, menționând că în prezent cele mai multe dintre aceste proiecte au direcția est-vest.
Premierul maghiar a atins și problema cooperării cu statele vestice, notând că acum comerțul Germaniei cu statele din Grupul de la Vișegrad este mult mai mare decât cel cu Franța.
Pentru Europa, cooperarea dintre statele din Grupul Vișegrad și Germania este cel puțin la fel de importantă din punct de vedere economic ca aceea dintre Germania și Franța, a insistat Orban. Berlinul critică în special deriva spre un guvern autoritar a Varșoviei, în condițiile în care Polonia s-a dezvoltat dintr-o economie centralizată în cea mai mare economie est-europeană în umbra Germaniei. Fostul premier polonez Beata Szydlo, în mandatul căreia Morawiecki a fost ministru, a cerut ieșirea Poloniei din sfera de influență germană. În ceea ce privește Franța, președintele Emmanuel Macron este unul dintre liderii occidentali care au sugerat tăierea fondurilor UE în cazul statelor care nu respectă ordinea europeană, adică Ungaria.
„Aceasta este o nouă eră, o nouă realitate“, a spus triumfător Orban la întâlnirea cu omologul polonez. Orban a fost investigat pentru fraudă cu fonduri europene.
Guvernul ungar pregătește de ceva vreme minimalizarea importanței fondurilor europene. Înainte de Crăciun, într-un interviu devenit deja tradițional la un post național de radio, Orban a declarat că „economia maghiară poate funcționa și fără fonduri UE, deoarece motorul economiei nu sunt banii europeni ci muncitorii maghiari“. Premierul a explicat că fondurile UE nu sunt un medicament universal și nici un cadou deoarece companiile occidentale obțin profituri bune în Ungaria. De aceea, Ungaria nu ar trebui să ocupe o poziție de subordonat în relațiile UE. Chiar dacă Ungaria nu va mai primi fonduri UE, scenariu despre care Orban crede că este imposibil, „economia va crește, va avea chiar succes“.
Un studiu unguresc despre importanța fondurilor europene în perioada 2007-2013 sugerează că asistența financiară a ținut economia în viață, dar fără prea multe efecte pe termen lung, scrie EUobserver.
Fondurile UE au făcut ca avansul PIB să fie cu 0,3-2% mai mare, însă au creat doar 81.000 de locuri de muncă. În unele cazuri au provocat chiar distorsiuni pe piețe și au ajutat la întărirea elitei politice locale.
Guvernul maghiar a descris sugestiile de a lega condițiile politice de fondurile UE ca fiind „un șantaj politic“.
„Ne-am deschis piețele în 2004, când economia era departe de a fi competitivă în raport cu standardele UE. Să nu încercați să sugerați că fondurile de coeziune sunt un cadou pentru statele din Europa Centrală și de Est“, a comentat Zoltan Kovacs, purtător de cuvânt al guvernului maghiar.
Un viceministru polonez, Jerzy Kwiecinski, a citat rezultatele altor studii care arată că statele cu contribuții nete la bugetul UE își primesc cea mai mare parte a investițiilor înapoi ca profituri.
„Pentru fiecare euro investit sub politica de coeziune în țările noastre se întorc 80 de cenți în UE15 sub diferite forme „ ca transferuri de capital, ca exporturi sau alte transferuri. Astfel că toată UE beneficiază de această politică.“
O mare parte din banii UE se duc în infrastructură și acolo companiile vestice beneficiază cel mai mult, apreciază Daniel Bartha, directorul Centrului pentru Integrare Euro-Atlantică și Democrație din Budapesta.
0 comments :
Trimiteți un comentariu