♦ La patru ani de la începutul exercițiului financiar 2014-2020, România a primit rambursări de la UE de doar 600 mil. euro, dintr-un total alocat de 22,5 mld. euro.Ministerul Fondurilor Europene a publicat în sfârșit o statistică a absorbției fondurilor europene pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, din care reiese că, la patru ani de la debutul perioadei de planificare multianuală, România a primit rambursări de la UE de doar 624 de milioane de euro, adică 2,77% din întreaga sumă alocată de 22,5 miliarde de euro.
România nu a învățat nimic din precedentul exercițiu financiar: 2% absorbție în primii patru ani din exercițiul financiar 2007 – 2013 și 2,7% absorbție în primii patru ani din exercițiul financiar 2014-2020.
În patru ani, întregul program Infrastructura Mare (2014 – 2020), cu o alocare de 9,4 miliarde de euro, nu a luat decât 418 milioane de euro, adică 4,4% din întreaga sumă. Așa se explică de ce, în 2017 de exemplu, în România nu a fost dat în folosință niciun kilometru de autostradă.
„Sunt trei motive principale pentru slaba absorbție. Primul este birocrația excesivă, al doilea este lipsa de informare și ultimul lipsa cofinanțării. În plus, fuziunea Ministerului Fondurilor Europene cu Ministerul Dezvoltării a determinat Comisia Europeană să ceară reacreditatea ADR-urilor, ceea ce a întârziat absorbția cu un an“, comentează Petru Luhan, consultant pentru fonduri europene.
La rândul său, Cosmin Drăgoi, consultant pe fonduri europene, arată că motivele pentru care absorbția este întârziată țin de întârzierea cu care au fost finalizate programele și au fost lansate apelurile pentru proiecte.
„Nu au fost puși la punct (responsabilii – n.red.). Programele trebuia perfectate înainte de începerea exercițiului financiar. Noi nu ne-am grăbit, nici Comisia Europeană nu s-a grăbit. Ceea ce trebuia făcut înainte de 2014 s-a realizat în 2015 – 2016 și, astfel, primele rambursări au început să vină abia în ultima parte a lui 2017. Nici fuziunea dintre Ministerul Fondurilor și Ministerul Dezvoltării nu a ajutat, dimpotrivă“, comentează Drăgoi.
Ministrul demisionar al fondurilor europene Marius Nica a susținut săptămâna trecută că România ar putea pierde anul acesta 1,5 mld. euro bani nerambursabili, din cauza întârzierii în absorbția fondurilor: „2018 este cel mai important an, România poate pierde definitiv 1,5 mld. euro din actualul exercițiu. Orice zi pierdută este o crimă la adresa dezvoltării economice a României“. Nica nu a putut fi contactat pentru explicații suplimentare, dar, potrivit lui Luhan, pericolul de a pierde bani este real pentru că fondurile necheltuite într-o perioadă stabilită se reîntorc la Bruxelles fiind returnate contribuabililor la bugetul Uniunii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu