Am așteptat datele MFP cu privire la analiza privind bugetul CNAS pentru că ea arată încă o dată cum merg treburile și că nimeni nu știe pe unde se duc banii nostri.Primul tabel de mai jos, din sursa CNAS, este cel prezentat de ZF în februarie 2017 și prevedea pentru anul în curs o bugetare de 4,9 miliarde lei pentru medicamentele decontate de CNAS și de 3,3 mld lei pentru programele naționale. 8,2 mld lei în total.
Al doilea tabel de mai jos, din sursa MFP, prezentat de ZF astăzi, prevede o alocare pentru 2018 de 9,7 mld lei pentru medicamentele decontate de CNAS și de 4,8 mld lei pentru programele naționale. 14,5 mld lei în total.
Dar asta înseamnă practic o dublare față de 2017 a bugetului pentru medicamentele decontate – deși MFP arată o evoluție de 12% - și o creștere de aproape 45% pentru programele naționale – deși MFP sustine că majorarea este de 13%.
Nici nu comentez harababura de la capitolul de buget materiale sanitare,
Astfel, luând cele două capitole, medicamente decontate și medicamente programe naționale, avem un buget în 2017 de 8,2 mld lei (nu știm care este execuția bugetară) și un buget de 14,5 mld lei prevăzut pentru 2018, adică o creștere de 76%, nicidecum de 12-13% cât apare în tabelul MFP. Sau, dacă datele din tabelul MFP sunt reale, și creșterea este corectă, atunci cheltuielile bugetare la cele două capitole de medicamente pentru 2017 sunt de circa 12,8 mld lei, adică în 2017 s-a făcut de fapt o alocare mai mare cu 50% decat s-a bugetat.
Desigur, nu întrebăm aici unde este înregistrat clawback-ul, care este reglementat drept obligație de plată fiind calculată de CNAS dar plătită de contribuabil către bugetul de stat, ca orice altă taxă.
Așa că din două, una: fie s-a schimbat macheta de buget în 2018 față de 2017, fie cele doua instituții se contrazic între ele cu privire la bugetul și consumul de medicamente.
Iar realitatea de zi cu zi este știută de toată lumea – dacă ai neșansa să te îmbolnăvești si să apelezi la sistemul sanitar la care ai contribuit (sau nu) ani de zile, ești obligat să arunci cu mii de lei în stanga și în dreapta, indiferent că ești tratat în public sau privat.
Ne luminează vă rog, cineva, unde merge de fapt contribuția românilor la sănătate? Nu ar fi mai bine s-o desființăm, urmând ca persoanele care au venituri să aibă un net cu 10% mai mare și să plăteascî cash la doctor și la spital și la farmacie (asa cum e la privat), iar personele care nu au venituri să aibă servicii decontate din alocări bugetare?
Tabelul 1. Sursa CNAS, buget aprobat pe 2017
Tabelul 2. Sursa MFP, proiect buget pe 2018
Dragoș Damian, CEO Terapia
0 comments :
Trimiteți un comentariu