Următorul guvern italian va avea un munte de cățărăt dacă vrea să readucă Italiei forța economică din anii 1990. Alegerile generale de duminică vor fi urmărite cu atenție de întreaga Europă pentru că sunt văzute ca un barometru al puterii populismului și, mai important, al voinței de a reforma.O parte apreciabilă a analiștilor consideră că cel mai mare pericol care derivă din alegerile italiene nu este ascensiunea populismului sau întărirea curentului antisistem, ci un guvern care va menține economia în actuala stare de slăbiciune.
Economia crește de 14 trimestre consecutiv. Anul trecut, PIB-ul a urcat cu 1,4%, cel mai mult din ultimii șapte ani, însă la actualul ritm va avea nevoie de încă șase ani pentru a ajunge la maximul de dinainte de criza financiară mondială. Italia este o economie care a uitat să crească, după cum scrie The Wall Street Journal.
PIB-ul italian era la sfârșitul anului trecut cu aproape 6% sub nivelul de la începutul anului 2008. Spre comparație, economia zonei euro era cu 5,5% peste, iar Germania cu 11,5% mai mare, scrie Reuters. Zona euro trece prin cea mai bună perioadă de creștere din ultimul deceniu. Comunitatea de afaceri italiană se teme că alegerile de pe 4 martie vor sufoca și această revenire fragilă. Italia a fost cea mai rapidă economie în perioada 1950-1990.
Acum multe companii se extind fără să angajeze. Economia creează locuri de muncă, însă acestea sunt nesigure. Italia are cu aproape un milion de locuri de muncă mai mult de când Partidul Democrat a reformat legea muncii în 2014, dar 60% din acestea sunt pe perioadă determinată, notează Bloomberg. Colapsul economic a făcut să crească numărul celor care riscă să alunece sub pragul sărăciei. Numărul italienilor care se confruntă cu acest pericol s-a majorat în zece ani cu mai mult de trei milioane, la 18 milioane în 2016, anul pentru care sunt disponibile cele mai recente date.
Rata șomajului s-a redus de la 12% la sfârșitul anului 2016 la 11% în decembrie 2017, un ritm lent care pune Italia într-o poziție net înferioară celor ale vecinilor. Rata medie a șomajului în zona euro este de 8,7%, iar cea din Germania de 3,6%. În rândul tinerilor italieni, șomajul este de 32%. De aceea nu trebuie să surprindă că 1,5 milioane de italieni au plecat din țară începând cu 2008.
Însă chiar și înainte de criza financiară ritmul de creștere economică era slab, aceasta din cauza productivității reduse. Standardele de viață, măsurate prin PIB-ul real per capita, era în 2016 cu 5% mai mic decât în 2000. În Germania, PIB per capita era cu 20% mai mare. Productivitatea italiană este printre cele mai slabe din zona euro. PIB raportat la o oră de muncă este cu 25% sub cele din Germania și Franța. Economiștii spun că productivitatea slabă se datorează unor factori precum lipsa creditului, nepotrivirea între pregătirea profesională a populației și nevoile companiilor și un mediu de afaceri care nu ajută antreprenoriatul, notează thelocal.it.
Italia nu doar că rămas în urmă în ultimul deceniu. Slăbiciunile economice au două efecte devastatoare. Datoria publică a crescut de la 100% din PIB în 2007 la peste 130% din PIB, o povară mai mare doar decât cea a Greciei, țară care a ajuns în pragul ieșirii din zona euro. Însă economia italiană este de zece ori mai mare decât cea grecească. Apoi, din lipsa veniturilor și a perspectivelor populației și companiilor, în sistemul bancar s-au acumulat credite toxice. Volumul creditelor neperformante din sistemul bancar italian este cel mai mare din Europa, reprezentând un sfert din totalul din UE. Datorii toxice împiedică băncile să hrănească afacerile și economia cu creditare nouă. Aceste două poveri fac vulnerabilă economia. Sectorul bancar, unde bailout-urile au continuat până anul trecut, face eforturi în reducerea creditelor neperformante, însă progresul depinde de prelungirea perioadei de creștere ecomomică. Bailout-urile bancare i-au lăsat fără economii pe mulți pensionari.
Datoria publică uriașă înseamnă că Italia nu-și permite creșteri semnificative ale dobânzilor pe termen lung, în prezent la 2% mulțumită programului masiv de achiziții de obligațiuni al BCE. Însă acest program ar trebui să se apropie de sfârșit. O perturbare în mersul economiei italiene ar putea schimba planurile băncii centrale a zonei euro. Un deznodământ pozitiv al crizei pentru Italia este transformarea deficitului de cont curent în excedent de cont curent. Trecerea s-a făcut în 2013. Anul trecut, excedentul s-a situat la 53 de miliarde de dolari, iar acesta reflectă creșterea exporturilor, în condițiile în care producția a stagnat. Italia excelează la exporturi precum cele de îmbrăcăminte, încălțăminte și mobilă, ceea ce face ca economia să fie vulnerabilă la concurența din țările emergente.
Spre deosebire de Italia, care a adoptat euro, economiile emergente își pot îmbunătăți competitivitatea prin devalorizarea monedelor lor.
Problemele economice se vor reflecta în alegeri. După cum o arată sondajele, niciunul dintre principalele partide nu beneficiază de suficientă încredere pentru a ajunge să guverneze singur. În sondaje, 58% dintre participanți au spus că actuala situație a economiei este „proastă“, iar 40% credeau că „euro este ceva rău“. Însă jucătorii mari de pe scena politică și-au temperat discursurile critice la adresa monedei unice europene. Campania electorală a fost consumată cu probleme precum imigrația din afara Europei. Niciuna dintre figurile politice proeminente nu mai cere „Italexit-ul“. Alianța de centru-dreapta conduce în sondaje. Cel mai mare partid al alianței, Forza Italia al fostului și controversatului premier Silvio Berlusconi, sprijină respectarea regulilor bugetare ale UE și euro. Anterior, Berlusconi, condamnat pentru evaziune, implicat într-un scandal sexual și acuzat acum că are legături cu mafia, a cerut anterior introducerea lirei ca monedă paralelă.
Acum, Berlusconi spune că vrea să readucă vremurile bune cu scutiri de la plata taxelor și cu pensii mai mari. Principalul aliat al Forza Italia, Liga Nordului, apreciază că euro este „o eroare“ care trebuie corectată și dă vina pe migranți pentru problemele țării. Mișcarea Cinci Stele, la origine o formațiune anti-euro și antisistem, a promis că va micșora taxele și va da mai mulți bani săracilor, reducând în același timp datoria statului.
Guvernele de centru-stânga conduse de Matteo Renzi și Paolo Gentiloni au făcut eforturi pentru reducerea frustrărilor companiilor, cu ceva succes. Între 2012 și 2017, Italia a sărit de pe locul 87 pe 46 în clasamentul ușurinței în a face afaceri al Băncii Mondiale, în care România și chiar Moldova ocupă poziții mai bune. Guvernul a redus recent impozitul pe profit de la 27,5% la 24%. Însă actualul nivel este peste cel de 19% din Marea Britanie sau de 9% din Ungaria.
Alessandro Iliprandi, CEO-ul producătorului de articole din piele Bonaudo, explică că „situația politică este instabilă de decenii, iar politicienii nu fac mai ușoară viața antreprenorilor, ci fac exact opusul“. El apreciază că obstacolele de care italienii se lovesc în viața de zi cu zi sunt „birocrația, încetineala justiției și taxele mari. Pentru a rezolva aceste probleme trebuie luate decizii radicale“. Italia contribuie cu 65% la producția de piele din UE.
0 comments :
Trimiteți un comentariu