Investitorii au vândut masiv obligațiuni și acțiuni bancare italiene după ce primele rezultate ale alegerilor parlamentare de duminică au indicat faptul că niciun partid nu a câștigat o majoritate clară, semnalând o perioadă de instabilitate politică pentru una dintre cele mai mari economii ale Europei.Potrivit primelor rezultate, mișcarea antisistem 5 Stele s-ar poziționa pe primul loc, însă un bloc de centru-dreapta ce include partidul antiimigrație Lega ar urma să dețină cele mai multe locuri în parlament.
Partidul eurosceptic Lega condus de Matteo Salvini pare să fi câștigat mai multe voturi decât Forza Italia al lui Berlusconi. Acest lucru înseamnă că Lega și-ar putea impune agenda de extremă dreapta la nivel național într-un viitor guvern de coaliție.
Vor urma probabil negocieri îndelungate, extrem de tensionate pentru formarea unui guvern. Până atunci, Italia va fi în continuare condusă de premierul interimar Paolo Gentiloni.
Președintele Sergio Mattarella ar putea opta pentru organizarea de noi alegeri. Totuși, „credem că acest lucru nu se va întâmpla probabil, în parte pentru că nu există limită de timp pentru formarea unui guvern în Italia“, potrivit Economist Intelligence Unit, scrie CNBC.
Posibilitatea ca puterea să ajungă pe mâinile unei coaliții mai eurosceptice, care ar urma probabil să facă presiuni pentru cheltuieli sociale mai mari și să conteste restricțiile bugetare ale UE, au sporit temerile privitoare la datoria publică de 2.300 miliarde de dolari a Italiei, una dintre cele mai mari din lume, potrivit Reuters.
Temerile că orice coaliție ar urma să rezulte din negocieri ar putea slăbi poziția fiscală a Italiei apasă greu asupra băncilor țării, care deșin aproximativ 345 miliarde de euro din datoria sa.
„Băncile au cel mai mult de suferit din cauza expunerii lor pe plan local și a nesiguranței în creștere legate de lipsa de vizibilitate privitor la viitorul guvern“, spune Luca Rubini, managing director al Fidentiis Equities, citat de Bloomberg.
Investitorii se tem că autoritățile de la Roma ar putea inversa reformele favorabile piețelor adoptate de fostul guvern de centru-stânga, erodând creșterea economiei.
„Perspectiva unei perioade prelungite de nesiguranță politică riscă să afecteze procesul de redresare a economiei“, arată Nicola Nobile din cadrul Oxford Economics, potrivit Reuters.
Fragilitatea economiei italiene și problemele sistemului bancar al țării au dominat dezbaterile de dinaintea alegerilor.
Sistemul bancar se luptă în continuare cu un munte de credite neperformante de peste 300 miliarde de euro, în timp ce raportul datorie/PIB în Italia a atins 133% anul trecut, potrivit datelor FMI citate de CNBC.
Și totuși, oficialii italieni și în special ministrul de finanțe, Pier Carlo Padoan, par să fie relaxați, potrivit Deutsche Welle.
În opinia lui Padoan, sectorul bancar italian a lăsat criza în urmă. „Povestea creditelor rele se îndreaptă către un final fericit. Raportul acestor credite a scăzut cu 25% față de anul trecut, în parte grație măsurilor luate de către guvern“, a declarat acesta pentru DW.
Cât privește datoria publică, Padoan este la fel de calm. „Mulși au declarat în lunga mea carieră că Italia va exploda, dar acest lucru nu s-a întâmplat“, a declarat ministrul italian.
0 comments :
Trimiteți un comentariu