Care sunt cele mai subevaluate acțiuni de la bursă: Impact Developer, Compa Sibiu și Petrom, pe primele locuri

Știrea a fost publicată luni, 16 aprilie 2018, 00:21 în categoria

Care sunt cele mai subevaluate acţiuni de la bursă: Impact Developer, Compa Sibiu şi Petrom, pe primele locuri ♦ La nivel teoretic și pe baza celor mai recente rezultate pe 12 luni, investiția la dezvoltatorul imobiliar Impact se recuperează în cinci ani, iar la emitentul blue chip Petrom în circa 7,6 ani l OMV Petrom ajunge astfel cea mai ieftină acțiune din indicele bursier BET cu prețurile din 13 aprilie.

Cele mai subevaluate acțiuni de la bursa românească în funcție de indicatorul PER, cel mai utilizat indicator pentru a calcula eficiența plasamentului în acțiuni, sunt cele ale dezvoltatorului imobiliar Impact (PER de 5), Compa Sibiu (5,4) și OMV Petrom (7,6), potrivit calculelor companiei de brokeraj Prime Transaction.

OMV Petrom ajunge astfel cea mai ieftină acțiune din structura indicelui principal BET luând în calcul prețurile de tranzacționare din 13 aprilie în contextul unui rezultat financiar foarte bun pe 2017 care s-a reflectat într-un avans al profitului net cu circa 140%. Doar în ultima lună acțiunile companiei s-au apreciat cu 9%, iar până la finalul anului evoluția ar putea fi influențată de un proiect la Marea Neagră.

„În a doua jumătate a anului este programat să vedem dacă OMV Petrom și Exxon vor lua mult așteptata decizie de a începe dezvoltarea depozitelor de gaze din perimetrul Neptun. Deși o nouă amânare nu ar fi o surpriză date fiind elementele de fiscalitate și tehnice care trebuie să fie clarificate, vom vedea o influență tot mai mare a acestor teme asupra cotațiilor SNP până la sfârșitul anului“, spune Mihai Căruntu, analist senior piața de capital de la BCR.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu