Oil Terminal acuză fondul de investiții Broadhurst de „abuz de minoritate” și cere 1,3 mil. lei daune

Știrea a fost publicată vineri, 13 aprilie 2018, 03:11 în categoria

Oil Terminal acuză fondul de investiţii Broadhurst de „abuz de minoritate” şi cere 1,3 mil. lei daune Oil Terminal (OIL), cel mai mare terminal pentru import și export de țiței, se judecă cu fondul de investiții Broadhurst Investments cu sediul în Cipru, acționar cu 7% la companie, pentru încetarea „abuzului de minoritate”, se arată într-un document la bursă.

„Plata sumei de 1.294.903 lei, cu titlu de daune materiale (sumă stabilită de expert extrajudiciar, reprezentând cuantumul dividendelor datorate și neplătite acționarului majoritar pentru perioada în care nu s-a putut efectua majorarea capitalului social)”, potrivit companiei de 99 mil. lei. Următorul termen de judecată este fixat pe 10 mai 2018. Oil Terminal este o companie de stat controlată în proporție de 59,6% de Ministerul Energiei.

În vara anului 2016, fondul de investiții Broadhurst Investments chema acționarii Oil Terminal pentru a aproba pornirea acțiunii în răspundere împotriva directorului general și al administratorului pentru prejudicirea companiei. Broadhurst susține că directorul general al Oil Terminal, Viorel Ciutureanu, a manipulat piața de capital pe care sunt tranzacționate acțiunile companiei, prin falsificarea situațiilor financiare preliminare aferente anului 2015.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu