OMV Petrom anunță o nouă politică de dividende: „Ne propunem să creștem în fiecare an valoarea dividendului sau cel puțin să menținem nivelul din anul anterior”

Știrea a fost publicată miercuri, 4 aprilie 2018, 19:10 în categoria

OMV Petrom anunţă o nouă politică de dividende: „Ne propunem să creştem în fiecare an valoarea dividendului sau cel puţin să menţinem nivelul din anul anterior” OMV Petrom (SNP), cel mai valoros emitent de pe piața de capital de la București, a anunțat că dorește să ofere acționarilor o valoare a dividendenului cel puțin egală cu cea din anul anterior, încercând încadrarea într-un trend crescător.

“OMV Petrom S.A. (Societatea) se angajează să asigure acționarilor o rentabilitate competitivă pe perioada ciclului de afaceri, inclusiv prin plata unui dividend crescător. Ne propunem să creștem în fiecare an valoarea dividendului sau cel puțin să menținem nivelul din anul anterior, în concordanță cu performanța financiară și necesarul de investiții, având în vedere soliditatea financiară pe termen lung a Societății”, spun reprezentanții OMV Petrom.

Capitalizarea bursieră a OMV Petrom (SNP) este de 18,21 miliarde lei (4 miliarde euro), după ce de la începutul acestui an acțiunile companiei energetice au crescut cu 12,41%, în linie cu indicele BET, referința bursei locale, pe fondul unor tranzacții în valoare de 178 milioane lei.

Pentru acest an, OMV Petrom a propus un dividend brut per acțiune de 0,02 lei, echivalentul unui randament de peste 6%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dan Grigore Ivan

0 comments :

Trimiteți un comentariu