Lumea aniversează în septembrie 10 ani de la căderea băncii americane Lehman Brothers, care este considerată punctul de plecare în cea mai mare criză din lume, care a măturat totul în cale, fiind nevoie de intervenția susținută a statelor și a băncilor centrale prin injecții de lichiditate pentru a opri căderea piețelor și a economiilor, dar în final pentru a opri căderea capitalismului și a modelului de globalizare.Fiind martor la acele vremuri, ZF încearcă să aducă la lumină ce s-a întâmplat în septembrie 2008 în România, cum au reacționat cei care au avut decizia și puterea, începând de la liderii politici, bancheri, antreprenori sau CEO.
România, prin cei care erau atunci la putere, atât în sectorul public cât și în sectorul privat, nega posibilele efecte ale crizei care apăruse pe Wall Street. De altfel, nimeni nu contempla atunci că va urma una dintre cele mai dramatice perioade pentru business, toți fiind convinși că focul izbucnit pe Wall Street va fi stins extrem de rapid.
Dintr-o dată finanțările externe pentru România s-au tăiat, băncile și bancherii pur și simplu au paralizat la conducere, nimeni nu știa ce să facă, iar această situație s-a perpetuat timp de aproape un an de zile.
Clasa politică era ocupată cu alegerile parlamentare, iar economia tocmai sărbătorea una dintre cele mai mari creșteri trimetriale - 10% (vezi ZF din 10 septembrie 2008). Toate deciziile erau lăsate în seama lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care la rândul lui, într-o încercare de liniștire a opiniei publice, spunea că lucrurile se vor stabiliza.
În spatele declarațiilor erau tensiuni extraordinare, în special pe piața valutară și pe piața monetară. După căderea lui Lehman Brothers, care a antrenat și alte căderi ale giganților americani, nimeni nu știa cine era solvabil și cine nu și din acest motiv toate băncile din România cu capital străin primeau indicații de la centru.
Banca Transilvania intrase sub radarul zvonurilor și a fost o perioadă în care a avut nevoie de lichiditate, pe care a obținut-o printr-un împrumut de urgență de la BNR. Totul s-a desfășurat cu discreție și numai asigurările date de BNR celorlalte bănci, că nu se va întâmpla nimic, au permis funcționarea normală a pieței monetare și valutare.
Isărescu a apărat cursul leu-euro în cel mai bun stil românesc, pârjolind pământul și otrăvind fântânile. Toți dealerii de la București voiau să ridice cursul la 5 lei pentru ca apoi să scadă, exact ca într-un rollercoaster. Isărescu a preferat să țină cursul la 3,6-3,8 lei pentru un euro, cu prețul creșterii dobânzilor la lei, prin retragerea lichidității.
Apoi, treptat, a dat drumul la curs pe măsură ce criza a început să se instaleze, astfel încât în primăvara lui 2009 cursul a ajuns la 4,3 lei pentru un euro.
Dacă statul a avut bani, companiile românești au fost lovite din plin, iar rezultatele se simt și se văd și astăzi. Businessul românesc este plin de cicatrici, răni deschise, insolvențe și falimente.
Pe 10 septembrie 2008, prima pagină a ZF marca o revizuire cu un punct în sus a prognozelor de creștere economică a României în anul 2008, la 8,5 - 9%, pe fondul unui vârf de producție agricolă.
0 comments :
Trimiteți un comentariu