Săptămâna aceasta, cu zece ani în urmă, Lehman Brothers Holdings s-a prăbușit, declanșând cea mai gravă criză financiară din ultimul secol, un eveniment seismic ale cărui efecte încă se mai resimt în piețele de astăzi, potrivit Bloomberg.A patra cea mai mare bancă americană de investiții de atunci, Lehman, a declarat intrarea în faliment în data de 15 septembrie 2008. Acțiunile s-au prăbușit, iar piața creditelor a înghețat. Investitorii, neștiind exact cât de interconectați sunt jucătorii din industria financiară, se temeau că întregul sistem financiar global va fi distrus.
Un deceniu mai târziu, printre semnele unor noi bule, cea mai mare curiozitate din lumea financiară este legată de cât de bine suntem pregătiți pentru un alt șoc asemănător. În timp ce băncile sunt mai sigure din mai multe puncte de vedere decât erau acum zece ani, repercursiunile politice și economice sunt încă resimțite de populație. Avantajul nu mai este acum în mâna consumatorului, ci în mâna companiilor, iar anumite riscuri au migrat în sectorul financiar dinspre creditorii tradiționali, către alți actori nebancari din piață.
Cea mai importantă schimbare din sectorul bancar este reprezentată de creșterea nivelului de capital necesar pentru a putea întâmpina astfel de pierderi bruște. Lehman și celelalte bănci mari aveau atât de puțin capital de urgență în 2007 – aproximativ 2 dolari de capital la fiecare 100 de dolari în active – încât nu au putut absorbi nici măcar începutul șocului. Acum, cu circa 7 dolari la fiecare 100 de dolari în active, băncile au o capacitate de amortizare mult mai mare pentru evenimentele neprevăzute din piață.
Pentru a le pregăti pentru un potențial șoc viitor, organele de reglementare au sugrumat creșterea celor mai mari bănci. Deși actori precum JPMorgan Chase sau Bank of America au înghițit bănci mai mici din piață pe culmile crizei, chiar și acestea sunt mai mici decât erau în 2007, luând în considerare creșterea economică din SUA de atunci.
Structura activelor bancare s-a schimbat de asemenea. În timp ce sistemul bancar american prezenta în 2007 circa 44% datorii pe termen scurt și acorduri de răscumpărare, cu doar 29% depozite, în 2018 același sistem bancar este format doar 24% din datorii pe termen scurt și 47% depozite. O altă diferență în portofoliile băncilor se poate observa la nivelul capitalului propriu, care a crescut de la 6% la 10%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu