MedLife, în centrul atenției marți la bursă: 2,8% din furnizorul de servicii medicale au schimbat proprietarii

Știrea a fost publicată miercuri, 19 septembrie 2018, 00:39 în categoria

MedLife, în centrul atenţiei marţi la bursă: 2,8% din furnizorul de servicii medicale au schimbat proprietarii ♦ MedLife este una dintre cel mai puțin lichide companii din cele 13 care intră în structura indicelui principal BET.

Furnizorul de servicii medicale private MedLife (M), ale cărui acțiuni intră în structura indicelui principal BET, a înregistrat marți tranzacții de 16,5 mil. lei pe segmentul DEALS al bursei de la București, echivalentul unui pachet de 2,8% din com­pania cu 585 mil. lei capitalizare, potrivit datelor BVB.

Cele șapte tran­zacții DEALS pe acest emitent sunt printre cele mai mari realizate anul acesta cu acțiuni MedLife. Prețul la care acestea au fost încheiate este de 26,3 lei pe acțiune, cu 0,4% sub prețul de tranzacționare de pe piața REGS. Până la închiderea ediției ZF nu a fost raportat niciun vânzător sau cumpărător al respectivului pachet de acțiuni.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu