Sectorul bancar, câștigător la bursă după opt luni. Ce perspective are

Știrea a fost publicată joi, 6 septembrie 2018, 03:54 în categoria

Sectorul bancar, câştigător la bursă după opt luni. Ce perspective are Banca Transilvania, BRD și Petrom sunt cele mai performante acțiuni din structura indicelui principal BET în primele opt luni din 2018 în contextul în care acestea au livrat investitorilor randamente cuprinse între 22% și 29%, potrivit calculelor Prime Transaction.

„Constatăm astfel că sectorul bancar este, prin cele două componente din BET, sectorul câștigător din aceste prime opt luni“, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction. Rezultatele financiare bune, cât și așteptările ca această dinamică să se păstreze și în următoarele trimestre au contribuit la creșterea cu peste 20% a acțiunilor TLV și ale BRD, spune Simion Tihon. „În ceea ce privește acțiunile Petrom, creșterea cotației barilului de petrol a fost factorul catalizator.“

La polul opus, acțiunile Digi și ale MedLife înregis­trează cele mai mari scăderi din cele 13 acțiuni ale indicelui BET în primele opt luni din 2018, respectiv 23% și 19%.

Analiza ZF ia în calcul randamentul acțiunilor ajustat cu dividendele plătite de companii, iar acolo unde este cazul și cu acțiunile gratuite.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu