Dobânda la titlurile de stat s-au redus pe scadențele scurte și au crescut pe cele cu termen mediu-lung, rata la tilturile pe 10 ani fiind de 4,795%, cu 11% mai mare decât la începutul anului.Spread-ul de dobândă a urcat în această săptămână cu 3,2%, la 1.63 puncte procentuale, comentează Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.
În prima săptămână din septembrie, Ministerul de Finanțe s-a împrumutat cu 305 milioane lei prin titluri scadente în octombrie 2021, 115 milioane lei prin obligațiuni cu scadența septembrie 2031 și 504 milioane lei prin certificate pe 12 luni, la costuri medii anuale de 4,19%, 5,23%, respectiv 3,38%.
De asemenea, ministerul a programat două licitații cu titluri săptămâna viitoare, scadente în iunie 2023 și octombrie 2020 (volum de 575 lei milioane fiecare).
Dobânzile au fost influențate de evoluția indicatorilor macro în ultima perioadă, respectiv creșterea PIB, a consumului, accelerarea costului cu forța de muncă, precum și de evoluțiile din piețele internaționale de titluri de stat.
Potrivit celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică, consumul privat a crescut cu 5,5% an/an, iar investițiile au cvasi-stagnat, evoluții care confirmă maturitatea ciclului economic post-criză, perspectivă susținută și de decelerarea comerțului cu amănuntul (5,3% an/an în iulie, minimul din martie), a precizat Andrei Rădulescu.
Pe de altă parte, costul orar al forței de muncă a accelerat în T2 (15.6% an/an), evoluție cu impact nefavorabil pentru competitivitatea internațională în perioada următoare.
Totodată, dinamica anuală a salariului real s-a temperat în iulie (13.3%, cea mai slabă evoluție din februarie). Nu în ultimul rând, dinamica anuală a prețurilor la nivel de producător a decelerat în iulie, ceea ce exprimă premise de temperare a presiunilor inflaționiste pe termen scurt.
0 comments :
Trimiteți un comentariu