ZF Live. Dragoș Neacșu, CEO Erste Asset Management: Fondurile mutuale, fondurile de pensii și companiile de asigurări românești finanțează în egală măsură cu investitorii străini datoria publică a României

Știrea a fost publicată vineri, 14 septembrie 2018, 03:59 în categoria

ZF Live. Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management: Fondurile mutuale, fondurile de pensii şi companiile de asigurări româneşti finanţează în egală măsură cu investitorii străini datoria publică a României „Mă aștept la creșteri pozitive ale activelor fondurilor mutuale după doi ani dificili, să testăm din nou zona de 5 miliarde. Contextul economic este incert pentru că avem foarte multe declarații fără suport.“

Investitorii instituționali români (fonduri mutuale, fonduri de pensii, companii de asigurări) au o pondere de 18% din datoria publică finanțată prin titluri de stat. Ca structură însă, investitorii instituționali români sunt încă în zona de investiții pe termen scurt și mediu, în timp ce investitorii străini reprezintă 70-80% din partea lungă a curbei de randament, de peste 10-15 ani, a spus la ZF Live Dragoș Neacșu, CEO Erste Asset Management.

„O mare realizare a ultimilor 10 ani a fost să construim o structură de investitori instituționali români, care are aceeași pondere în datoria publică finanțată prin titluri de stat cu non-rezidenții, cu investitorii străini, ceea ce este extrem de important pentru a realiza un echilibru. Practic, dacă este să comparăm cei 10 ani, în 2008, când străinii aruncau peste bord titlurile de stat românești, nu au existat investitori instituționali români destul de puternici, nu aveam echivalentul pe care îl avem acum.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Răzvan Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu