
Piața a reacționat dur, iar acțiunile WPP se tranzacționau joi la ora 13.00 la 11,2 dolari per acțiune pe bursa din Londra, în scădere cu 18% de la începutul ședinței de tranzacționare. Prin urmare, de la începutul anului acțiunile companiei au scăzut cu 34%, reducând valoarea de piață a grupului la 14,7 miliarde de dolari.
WPP se așteaptă ca vânzările să scadă până la sfârșitul anului, reducându-se astfel marja de profit, astfel continuându-se șirul de vești proaste din partea noului CEO. Compania a acționat prea lent în procesele de adaptare la schimbările structurale din industria de advertising și a investit prea puțin anumite aspecte cheie, a transmis Read.
Read, care a preluat poziția de CEO în luna septembrie, se confruntă cu venituri slabe din partea segmentului de business din America de Nord și cu pierderea unor clienți importanți precum Ford Motor, în încercarea de a reorganiza rețeaua „mamut” dezvoltată la nivel global de fostul executiv și fondatorul businessului, Martin Sorrell, timp de trei decenii.
Clienții mari ai industriei de advertising trec prin procese de reducere a costurilor și aleg să efectueze mare parte din advertising in-house pentru a economisi.
Read promite „acțiuni decisive și gândire radicală” în timp ce continuă restructurarea începută în luna aprilie – când a preluat poziția de executiv interimar, după demisia bruscă a lui Martin Sorrell.
Dacă până acum acțiunile de reducere a costurilor întreprinse de Read s-au rezumat la reducerea personalului din anumite segmente de business, noul CEO și-a anunțat săptămâna aceasta prima decizie majoră, și-anume vânzarea participației pe care WPP o deține în Kantar, divizia de date și cercetare a companiei, pentru a reduce datoriile.
Kantar, care reprezintă circa 15% din vânzările grupului, a fost considerată de analiști drept o divizie subperformantă și cel mai viabil candidat pentru o vânzare. Specialiștii de la Liberum au evaluat divizia la aproape 4 miliarde de dolari.
În contextul în care Read încearcă să îmbunătățească perspectivele businessului, acesta trebuie să găsească și un om bun pentru o poziție cheie, după ce WPP a anunțat că Paul Richardson, CFO-ul pe care Sorrell l-a ținut aproape timp de 22 de ani, se va retrage în anul 2019.
0 comments :
Trimiteți un comentariu