Un fond de investiții chinez cu active de 18 miliarde $ își retrage banii din 30 de companii la nivel global

Știrea a fost publicată miercuri, 24 octombrie 2018, 06:54 în categoria

Un fond de investiţii chinez cu active de 18 miliarde $ îşi retrage banii din 30 de companii la nivel global China Everbright, fond de investiții deținut de stat care gestionează active de circa 18 miliarde de dolari, se pregătește să își vândă acțiunile în circa 30 de companii, pe fondul estimărilor potrivit cărora evaluările bursiere și-au atins potențialul maxim la nivel global, potrivit Bloomberg.

Sunt între 20 și 30 de companii în portofoliul global al care vor fi eliminate după ce au trecut de etapa de IPO, spune Chen Shuang, CEO al fondului, în cadrul unui interviu pentru publicația americană.

Cu toate acestea, el nu a specificat exact ce acțiuni vor fi vândute, dar spune că intenționează să execute mutarea „cât de curând posibil“.

„Vom elimina mai multe active din portofoliu și vom fi foarte prudenți cu privire la noile investiții“, spune Chen. „Piețele globale, inclusiv cea din SUA, și-au atins maximul. Trebuie să ne pregătim pentru următoarea rundă de crize financiare și prăbușiri.“

Everbright, care a investit în peste 300 de companii la nivel global, se alătură valului de pesimism care a sfâșiat piețele în ultima perioadă. Indicele MSCI Asia Pacific intră într-un ciclu de creștere lentă în contextul tensiunilor geopolitice, îndepărtând chiar și optimismul care planează asupra acțiunilor de pe piața americană și indicând o posibilă încetinire a creșterii economice globale.

Chen a mai adăugat că Everbright a strâns mai mult capital peste hotare, după ce a devenit „foarte dificil” să strângi în China. Noua legislație cu privire la industria de asset management a încetinit ritmul în care fondurile de investiții strâng capital, la 8% pentru anul acesta, de la o rată anuală de 20% în ultimii cinci ani. „Majoritatea fondurilor noastre noi vin de peste hotare“, spune el.

Comentariile lui Chen vin în pofida anunțului vicepremierului Liu He de săptămâna trecută, care anunța sprijin sporit din partea guvernului pentru companiile private și pentru piețe – anunțul oficialului a avut success pe moment, bursele din China înregistrând luni cele mai mari creșteri din ultimii trei ani. Însă creșterea economică a Chinei ar trebui să se bazeze pe fundamente mult mai solide decât o politică de stimulare. „Creșterea pe termen lung nu se poate baza pe schimbări de politică“, spune el.

În portofoliul China Everbright Ltd, care face parte din grupul cu același nume, se numără companii precum producătorul de mașini electrice NIO și compania de streaming video iQiyi.

alex.ciutacu@zf.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu