Supercompaniile, companii care domină o industrie prin mărime și influență, există încă de la începuturile capitalismului. Acum un număr redus de astfel de companii au ajuns să fie omniprezente nu doar într-o industrie, ci și să domine economia globală și chiar viața omului. O fi bine? O fi rău? Adrian Wooldridge, editorialist al revistei The Economist și invitat special la Gala ZF 2018/20 de ani, ar putea avea un răspuns. El este expert în istoria antreprenoriatului și autorul unor studii cuprinzătoare asupra capitalismului.Pe 31 august 1910, Theodore Roosevelt a oferit publicului un discurs celebru într-un orășel din Kansas, scrie Wooldridge în The Economist. Fostul președinte a lăudat puterea comercială extraordinară nou dobândită de America, însă a avertizat că economia industrială americană a fost acaparată de o mână de companii gigant care produc o avuție fără precedent pentru un număr redus de oameni și caută să controleze tot mai mult din politicul țării. Roosevelt a atenționat că o țară fondată pe principiul egalității oportunităților riscă să devină un tărâm al privilegiilor pentru companii. El a jurat că va face tot posibilul pentru a aduce noile companii-gigant sub control.
Discursul lui Roosevelt este cât se poate de actual, scrie Wooldridge în The Economist. Câteva companii uriașe acaparează piețele internaționale, fuzionează pentru a deveni și mai mari și se bucură de venituri vaste. Afacerile unora dintre giganți au ajuns de mărimea unor economii mici. Raportate la PIB, profiturile companiilor americane sunt mai mari decât oricând din 1929 încoace. Apple, Google și Amazon sunt astăzi forțe dominatoare în economie la fel cum erau în urmă cu un secol US Steel, Standard Oil și Sears, Roebuck and Company. Unii dintre acești giganți sunt staruri cu tradiție care s-au tot reinventat. Unii sunt nou-veniți, din lumea emergentă. Unii sunt vrăjitori ai tehnologiei care și-au construit imperii din nimic și pe nimic. Au afaceri de zeci de miliarde de dolari, dar nu au active fizice. Ce le face asemănătoare pe aceste companii este că toate au învățat să combine avantajele mărimii cu virtuțiile antreprenorialismului. Se împing în fața rivalilor în oricâte domenii este posibil și își construiesc apărări puternice contra concurenței, inclusiv prin rezerve uriașe de cash echivalente cu 10% din PIB în SUA și cu 47% în Japonia.
În anii 1980 și 1990, filosofii lumii corporatiste evidențiau „decăderea mărimii“, în condițiile în care companii mari private se fragmentau, iar companii de stat se privatizau pentru a da locul unei economii mai antreprenoriale. Firme de high-tech ieșeau la lumină de nicăieri. Situația părea că dă dreptate ideilor lui Ronald Coase, un cercetător în vogă în perioada dintre marile războaie, care spunea că firmele au sens doar atunci când pot furniza un serviciu mai ieftin decât poate piața.
În prezent, mărimea pare să conteze din nou. În urmă cu 2-3 ani, potrivit calculelor McKinsey Global Institute, 10% din companiile listate din întreaga lume produceau 80% din toate profiturile. Companiile cu venituri anuale de peste un miliard de dolari contribuiau cu aproape 60% la veniturile totale globale și cu 65% la capitalizarea de piață.
Competiția pentru mărime a supraturat piața fuziunilor și achizițiilor. Se vorbește de un efect de superstar, cel mai vizibil în SUA, cea mai avansată economie. Ponderea PIB-ului nominal generat de cele mai mari companii americane, cuprinse de topul Fortune 100, a crescut de la 33% în 1994 la 46% în 2013. Numărul total de companii listate în America s-a înjumătățit între 1997 și 2013, ceea ce reflectă tendința de consolidare și de supradimensionare.
În schimb, start-up-urilor le este mai greu să se lanseze. În ultimii ani, numărul de astfel de afaceri a fost mai mic decât oricând începând cu finalul anilor 1970. Mai multe companii mor decât se nasc, ceea ce duce la îmbătrânirea populației corporate. De asemenea, salariații americani își schimbă locurile de muncă și fac naveta dincolo de granițele statului mai rar decât în urmă cu patru decenii.
Efectul de superstar este vizibil în special în economia creativă, a cunoașterii. În Silicon Valley, o mână de giganți se bucură de cote de piață și de marje de profit nemaivăzute de la baronii cauciucului de la sfârșitul secolului XIX. „Competiția este pentru fraieri“, spunea cofondatorul PayPal Peter Thiel. Thiel este și primul investitor extern al Facebook. Pe Wall Street, cele mai mari cinci bănci și-au majorat ponderea în activele bancare totale de la 25% în 2000 la 45%. În Marea Britanie și Japonia, amploarea consolidării este similară cu cea din America. În Europa, este mai puțin pronunțată. Însă, la nivel global, consolidarea este regula. Un studiu al OCDE arată că firmele cu peste 250 de angajați reprezintă cea mai mare parte din valoarea adăugată din fiecare stat pe care organizația îl monitorizează.
Wooldridge crede că efectul de superstar va crește în forță. Companiile mari și puternice își forțează rivalii să se grupeze pentru a le rezista. De asemenea, acestea forțează firmele de avocatură, contabilitate, audit și de alte servicii profesionale să devină internaționale și chiar globale pentru a le satisface nevoile. Digitalizarea amplifică tendința deoarece companiile digitale pot exploata efectele de rețea și pot opera peste granițe.
James Manyika, de la McKinsey Global Institute, subliniază faptul că superstarurile prezentului sunt mari în moduri diferite față de predecesorii lor. Œn trecut, companiile cu venituri mari și amprentă globală aveau aproape întotdeauna o mulțime de active și angajați. Astăzi, unele, cum ar fi Walmart și Exxon, încă urmează acest model. Însă companiile digitale cu valori de piață și cote de piață imense au de obicei puține active. Œn 1990, cei trei producători auto de top din Detroit au avut venituri nominale de 250 de miliarde de dolari, o capitalizare de piață de 36 de miliarde de dolari și 1,2 milioane de angajați. Œn 2014, primele trei companii din Silicon Valley au avut venituri de 247 miliarde de dolari și o capitalizare de piață de peste 1.000 de miliarde de dolari, însă doar 137.000 de angajați.
Cu toate acestea, chiar și companiile mari "bătrâne" angajează mult mai puțini oameni decât obișnuiau. Exxon, cea mai de succes companie de petrol din lume, și-a redus forța de muncă de la 150.000 în anii 1960 la mai puțin de jumătate, deși a fuzionat cu uriașul rival Mobil. Œn același timp, "tinerele" companii mari tind să semene din ce în ce mai mult cu corporațiile din vremurile de demult. Firmele de tehnologie dau adesea posturi superioare unor foști oficiali de la Washington și angajează armate pentru lobby. Multe superstaruri moderne își protejează banii în paradisuri offshore și depun eforturi considerabile pentru a-și reduce facturile fiscale. Superstarurile tind să exceleze la tot ceea ce fac - inclusiv să stoarcă cât de mult pot de la guvern plătind în același timp cele mai mici taxe posibil.
Gala ZF 2018 va avea loc pe 22 noiembrie în București. Cine vine s-ar putea să afle de la Adrian Wooldridge răspunsuri la întrebările existențiale despre economia lumii și capitalism.
0 comments :
Trimiteți un comentariu