Astăzi, când România sărbătorește 100 de ani de la Unire, mediul de business strigă în cor pentru obiective sociale: educație, sănătate și infrastructură

La 100 de ani de la întregirea țării și la 29 de ani de la revoluție, România a ajuns pe ultimul loc în Europa la infrastructură, cheltu­ieș­te cel mai puțin din UE pentru sănătate, iar învățământul, mai ales cel din zonele rurale, este la pământ.

Educație, sănătate și infrastuctură au ajuns cele trei cereri majore ale mediului de busines, adică ale capitalului, care cere progrese în aces­te zone mai mult chiar decât beneficiarii edu­ca­ției și sănătății, adică forța de muncă. În anii 90 se vorbea puțin despre rolul sănătății, edu­ca­ției și infrastructurii în dezvoltarea econo­mi­ei. Atunci se credea că privatizarea și închi­de­rea companiilor de stat nerentabile este de ajuns.

Dacă în 1990 statul deținea întreaga economie, acum mai are 4% din aceasta, restul este în mâini private – jumătate la companii străine și jumătate la companii cu capital privat românesc. Întrebarea este dacă va putea aduce aceste domenii la un nivel decent în condițiile în care nu mai dispune deloc de active.

O analiză amplă a Romanian Business Leaders dată ieri publicității arată, dacă mai trebuia arătat, că dimensiunea rețelei de căi ferate era, în 2016, de 11.000 de km, la fel ca în urmă cu 100 de ani  și la jumătate față de anul revoluției române. Viteza medie pe calea fe­rată a trenurilor de călători este de 45 km/oră, gradul de electrificare a rețelei de doar 37%, iar flota de vagoane de peste 4 ori mai mică decât în 1990.

Aceeași analiză arată că dimensiunea rețelei de autostrăzi este cea mai slabă din Europa, cu 3,7 km la 100.000 de locuitori, la jumătate față de Bulgaria. Necesarul de autostrăzi ar fi de măcar 3.000 km, dar nu avem decât 781 km. Numărul victimelor pe șosele este dublu față de media UE, iar costul accidentelor se ridică la 1,2 mld. euro, anual.

Traficul din București este cel mai congestionat din Europa și al cincilea din lume. Romanian Business Leaders propune o serie de soluții, dar și acestea au șanse să rămână într-un sertar pentru că nu de studii a dus lipsă România în ultimii 28 de ani.

În privința sănătății, un studiu Eurostat de ieri arată că, în 2016 (ultimul an în care datele pot fi comparate), cheltuielile pentru sănătate, în România, au fost la cel mai scâzut ni­vel din rândul tuturor țărilor din Uniune. Ro­mânia a cheltuit 400 de euro per/capi­ta, în vreme ce media UE a fost de 2.800 de euro per/capita.

Cu atât mai puțin strălucit o duce educa­ția, iar rezultatul grav este că doi din zece copii pă­răsesc școala de timpuriu, îngroșând rân­du­rile necalificaților cu care o economie în ex­pan­siune nu prea are ce face. Legea educației 1/2011 prevede: „Pentru fi­nan­țarea educației na­ționale se alocă anual din bu­getul de stat și din bugetele autorităților pu­bli­ce locale mini­mum 6% din produsul intern brut al anului res­pec­tiv“. Dacă, în 2008 pentru edu­ca­ție se aloca peste 4% din PIB, procentul a scăzut în ultimii ani spre 3% din produsul intern brut.

Este un semn că PIB-ul crește, dar sumele alocate edu­cației rămân pe loc, îngropate în promisiuni de creștere „începând cu anul viitor“. Ieri la ședința pe care a ținut-o la Alba Iulia, guvernul a semnat un protocol cu sindicatele pentru majorarea cu 15% anual a sumelor destinate învățâmântului până ce nivelul procentual îl va atinge pe cel stabilit de lege.

Cetățenii nu pot privi în viitor cu încredere când văd cum totul se degradează în jur. Dacă politicienii nu vor face nimic ca să stopeze degradarea, istoria îi va ține minte că nu le-a păsat cum a dispărut printre străini un sfert de țară, în nici o generație.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel