
Verificările au fost efectuate în perioada 22 – 31 august.
În urma controlului efectuat rezultă indicii cu privire la existența unor nereguli sau posibile fraude în implementarea proiectului așa cum sunt ele definite în Ordonanța de urgență nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziție iar în derulare au intervenit majorări substanțiale ale valorii acestuia, informații ce reprezintă indicii de fraudă.
În urma analizării modului în care a fost pregătită și derulată licitația publică și a modului de stabilire a termenilor contractuali și implementarea contractului s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 milioane lei.
Având în vedere prevederile legale, precum și faptul că proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă-DLAF, pentru cercetarea și luarea măsurilor.
Totodată, membrii Consiliului de Administrație al Metrorex precum și conducerea societății vor analiza constatările și concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova și vor dispune măsurile legale pentru stabilirea, cercetarea și sancționarea după caz a personalului responsabil pentru deficiențele constatate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu