Cei 7,1 milioane de participanți la Pilonul II virează lunar peste 635 mil. lei pentru pensiile private, cu 91,6% mai mult față de iunie 2014, dinamică determinată de creșterea salariului mediu brut, potrivit calculelor ZF, pe baza datelor ASF.Pe lângă avansul salarial, alți factori care au stat la baza creșterii viramentelor lunare sunt reprezentați de creșterea cu 1 milion a numărului de participanți și majorarea ratei de contribuție de la 4,5% în 2014 până la 5,1% în 2017.
Însă reducerea acesteia până la 3,75%, în contextul în care salariul mediu brut a crescut accelerat ca urmare a mutării contribuțiilor sociale exclusiv la angajat, a frânat puternic ritmul de creștere al viramentelor.
Astfel, viramentul lunar de 635 milioane lei în iunie 2018 reprezintă o creștere de puțin peste 4% față de situația din iunie 2017 (608 milioane lei). În comparație, viramentul lunar din iunie 2017 a crescut cu 23,29% față de cel din iunie 2016, respectiv de la 493 milioane lei până la 608 milioane lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu