 FAN Courier, liderul pieței de curierat, ia în calcul în următorii ani să continue extinderea internațională, după ce în prezent compania controlată de antreprenori locali are două birouri în Ruse (Bulgaria) și Budapesta (Ungaria).
 FAN Courier, liderul pieței de curierat, ia în calcul în următorii ani să continue extinderea internațională, după ce în prezent compania controlată de antreprenori locali are două birouri în Ruse (Bulgaria) și Budapesta (Ungaria).„Ne putem extinde oriunde din punct de vedere legal, dar din punct de vedere tehnic întotdeauna ne-a plăcut să facem pași mici și siguri. Așa am lucrat până acum. Piața din România, fiind foarte efervescentă și necesitând investiții mari, ne-a oprit puțin să ieșim pe piețele externe. Atunci când piața internă se va așeza, primul pas de extindere se va face spre piețele din jurul României. Avem cereri din ce în ce mai multe din partea clienților pentru livrări în țările din jurul nostru“, a declarat Adrian Mihai, unul dintre cei trei fondatori ai companiei.
Compania FAN Courier a fost fondată de Adrian Mihai împreună cu fratele său Neculai Mihai și cu prietenul lor Felix Pătrășcanu în 1998. FAN Courier deservește peste 50.000 de clienți, are peste 6.150 de colaboratori, dintre care circa 3.000 de curieri, și peste 3.900 de autovehicule. În cei 20 de ani de la înființare, fondatorii FAN Courier au aprobat investiții de peste 135 de milioane de euro.
 
0 comments :
Trimiteți un comentariu