Ovidiu Dâmbean-Creța, noul rector al școlii româno-americane de business Asebuss, a spus că România are foarte mulți manageri care au ajuns la un nivel de calificare foarte ridicat, pentru care nu se găsesc joburi pe piața locală. Astfel, managerii profesioniști își găsesc joburi în străinatate, se retrag sau devin coach ori traineri, a explicat rectorul Asebuss, în cadrul emisiunii de business ZF Live.„În România, însă există niște lucruri care nu sunt în regulă, din acest punct de vedere, și mă refer la faptul că nu sunt suficient de multe companii mari, care să fi crescut și să se fi dezvoltat în România. Pe de altă parte, sunt mulți manageri care au ajuns la un nivel de calificare foarte ridicat, pentru care nu mai găsesc joburi în România. Atunci, oamenii se retrag sau devin coach sau traineri sau pleacă“, a spus Ovidiu Dâmbean-Creța.
El este de părere că economia a mers mai încet de la criza din 2008 până în prezent și a produs mai mulți profesioniști și mai puține companii.
„Dacă în urmă cu 10-15-20 de ani multinaționalele simțeau nevoia să își trimită salariații români să învețe structurat despre business, în prezent, multinaționalele prezente în România trimit mai puțin oamenii spre astfel de cursuri.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu