Compania daneză de curățenie ISS, care este una dintre cele mai mari companii din lume pe acest segment, plănuiește să concedieze circa 100.000 de persoane – adică o cincime din forța globală de muncă – în contextul în care face exit din 13 piețe mai puțin profitabile, potrivit Bloomberg.Țările din care iese compania sunt în principal piețe emergente din Asia și Europa de Est. În același timp, ISS vrea să se îndrepte mai mult spre clienții mari.
Cele 13 țări din care iese reprezintă circa 12% din veniturile grupului ISS și circa 8% din profitul operațional al acestuia.
Astfel, ISS iese din România, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Estonia, Israel, Brazilia, Chile, Brunei, Malaezia, Filipine și Thailanda.
După ce va ieși din aceste piețe, forța de muncă globală a ISS se va reduce la circa 390.000 de persoane.
ISS, unul dintre cei mai mari angajatori din Europa, face pași mari de reorientare a businessului după ce acțiunile companiei au scăzut cu 18% anul acesta, în mare parte din cauza fondurilor care au speculat împotriva companiei.
Noua strategie vine după ce mai mulți analiști au început să pună la îndoială perspectivele companiei. Luna trecută, americanii de la Goldman și-au sfătuit clienții să își vândă acțiunile ISS.
Astfel, luni la ora 12.00, acțiunile ISS listate la bursa din Copenhaga se tranzacționau la 25,4 de euro per acțiune, în scădere cu 3,1% de la începutul ședinței de tranzacționare, la o capitalizare de piață de peste 4,8 miliarde euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu