Directorul Metrorex, Dumitru Șodolescu: Nu cred că va mai avea loc o grevă generală la metrou

Știrea a fost publicată marți, 4 decembrie 2018, 14:49 în categoria

Directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu: Nu cred că va mai avea loc o grevă generală la metrou Directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu crede că va mai avea loc o grevă generală, iar marți, la ora 14.00, va avea loc o nouă rundă de negocieri cu sindicaliștii de la metrou.

„Nu cred că va mai fi o grevă la metrou, azi avem o nouă rundă de negocieri, la ora 14:00. Cifrele în ceea ce privește procentele de creșteri salariale sunt confidențiale”, a declarat, marți, directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu.

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), condusă de Ion Rădoi, a declanșat, în luna noiembrie, o grevă de avertisment, amenințând ulterior că va fi declanșată și o grevă generală, care nu a mai avut loc.

Sindicaliștii au solicitat, inițial, majorări salariale chiar și de până la 40%, iar negocierile au loc în continuare pentru un procent de aproximativ 20%.

De asemenea, a mai avut loc luni o întâlnire între reprezentanții administrației și cei ai sindicatului de la metrou, care a durat 2 – 3 minute, în condițiile în care președintele Iohannis nu a semnat schimbarea conducerii Ministerului Transporturilor.

„Astăzi (luni, n.r.) a avut loc o întâlnire, pentru că nu o putem numi rundă de negocieri, a durat două - trei minute. Ni s-a spus că președintele Iohannis trebuie să semneze demisia ministerului Șova și trebuie să vină altcineva. Noi am cedat destul, ne-am dus la jumătate din suma solicitată, și credeam că ne înțelegem cumva, mai ales că bugetul permite, ne încadrăm în buget. Consiliul de Administrație a acceptat să negocieze în limita bugetului, dar nu dorește ministrul Șova. Ne împing spre grevă”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou.

„În continuare ne calculăm pașii, nu știm când și cum se întâmplă, dar nu mai suntem dispuși să așteptăm”, a spus Rădoi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Nicolae Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu