Încă din anul 2012, România a adoptat o politică de creștere accelerată a salariului minim (SM). Acesta a avansat de la echivalentul a 160 euro la 410 euro în anul 2018, adică o rată de creștere anuală de 21%. Sunt planificate viitoare creșteri începând cu ianuarie 2019 până la echivalentul a 450 euro, respectiv 500 euro pentru persoanele cu studii superioare și s-ar putea ajunge la 520 euro, respectiv 580 pentru persoanele cu studii superioare până în octombrie 2020. Sunt două probleme fundamentale cu politica curentă a SM.Prima, este nivelul acestuia raportat la productivitatea autohtonă si a tărilor competitoare din regiune. A doua problemă ține de numărul excesiv de mare al contractelor de muncă la nivelul SM – o consecință a politicii curente – si, in aceasta conjunctură, perspectiva de indexare a SM la salariul mediu după anul 2020 încolo.
Pe moment economia românească înregistrează un șomaj la minime istorice și o creștere economică bună, dar orice strategie privind SM trebuie calibrată ca să fie sustenabilă de-a lungul mai multor cicluri economice. Indexarea SM la 45% din salariul mediu, așa cum propun autoritățile începând cu anul 2020, va avea implicații negative asupra pieței forței de muncă și asupra dezvoltării ei viitoare. Câteva considerente merită sa fie punctate.
O privire asupra relației recente dintre salarii și productivitate ne arată ca pare sa fi existat spațiu pentru creșterea SM până în jurul anului 2017. Din acel punct încolo însă, creșterea remunerării totale a forței de muncă a depășit productivitatea muncii. Iar următoarele creșteri anticipate ale SM vor adânci acest decalaj si mai mult. Politicile economice trebuie să aibă neapărat în vedere în ce măsură SM poate să crească fără consecințe negative pentru gradul de ocupare sau competitivitate. Este adevărat ca în practică, identificarea “ex-ante” a așa numitului “punct critic” al SM este dificilă. Cu toate acestea, îmbunătățirea doar pe hârtie a calificărilor pentru o parte importantă a forței de muncă, astfel încât să justifice o creștere a salariului cu o rată de 21% pe an, pentru o perioadă atât de lungă, este de natură să creeze dezechilibre pe piața internă a forței de muncă. Aceasta, deoarece România devine din ce în ce mai integrată în lanțurile de valoare ale UE și, în consecință, se confruntă cu o concurență regională tot mai mare. Nu este o intamplare faptul că Romania a reusit sa acapareze, pană in 2016, o porțiune mare din lanțurile regionale de producție ale UE.
Exprimat în echivalent euro, SM din Romania se afla, cu excepția Bulgariei, la nivelul țărilor din regiune, în jurul a 470 euro: Bulgaria 270 euro, Republica Cehă 470 euro, Croația 470 euro, Ungaria 450 euro și Polonia 480 euro - conform Eurostat, iulie 2018). Incepând cu anul 2019, România va avea probabil cel mai mare SM din regiune pentru angajații cu studii superioare. Însa, în practică puterea de cumpărare diferă de la o țară la alta si metodă adecvată de comparație directă a nivelurilor SM din regiune ar fi prin exprimarea acestuia la Puterea de Cumpărare Standard (PCS). PCS este o monedă artificială si o unitate de PCS ar cumpăra, teoretic, aceeași cantitate de bunuri si servicii in fiecare tară. În luna iulie 2018, România avea al doilea cel mai mare SM pe lună exprimat în PCS din regiune și anume 800 PCS, după Polonia: Bulgaria 540, Republica Cehă 670, Croația 690, Ungaria 720 și Polonia 880. Discrepanța raportului dintre SM în PCS și PIB/locuitor exprimat în același PCS în țările din regiune sugerează că SM al României ar putea fi deja prea mare, în special având în vedere structura valorii adăugate pe lanțurile de producție și concentrația excesivă a contractelor de muncă la nivelul SM.
Creșterea pe termen lung a productivității depinde de investițiile de capital din economie. Acestea, la rândul lor, sunt cel puțin parțial un rezultat al creșterilor salariale din trecut. Efectele modificării SM asupra întregii structuri salariale sunt importante, iar tendința recentă arată, în mod clar, limitele creșterii SM. Acest lucru indică faptul că în privința forței de muncă costul ar putea fi deja prea ridicat în România în comparație cu alte țări din regiune, având în vedere nivelul actual al dezvoltării infrastructurii, apropierea de piețele centrale ale UE, costurile totale ale angajatorilor etc.
Mai mult, un SM prea mare ar avea un impact asimetric și asupra regiunilor României, afectând în mod disproporționat industriile cu salarii mici, care sunt expuse concurenței externe. În consecință, depășirea "punctului critic", cu măriri suplimentare ale SM, ar putea duce la o scădere a numărului de angajați în economie, întrucât unele industrii cu valoare adăugată scăzută, devin necompetitive – ceea ce va reduce creșterea economică. O altă consecință neprevăzută ar putea fi creșterea numărului de angajați care lucrează in zona gri. Structura distribuției contractelor de muncă în România este puternic înclinată către cele la nivelul SM. Potrivit “Monitorului Social”, la începutul anului 2018 aproape jumătate din contractele de muncă au fost stabilite la nivelul SM (32% din totalul contractelor erau cu normă întreagă).
Acest lucru sugerează un aspect deosebit de important si anume acela că, dacă ar fi să se aplice o formă de indexare pentru SM, aceasta ar trebui să raporteze SM la salariul median și nu la salariul mediu. În țările în care SM este indexat la salariul mediu, cum este de pildă Olanda, sunt prevăzute ”clauze de evadare” care împiedică apariția unor dezechilibre majore pe piața forței de muncă. Țările dezvoltate care indexează SM la salariul mediu tind să aibă mai puțin de 10% din contractele de muncă la nivelul SM.
Indexarea SM la salariul median reprezintă o politică superioară celei de indexare la salariul mediu. Dacă SM este indexat la salariul mediu, așa cum este în forma actuală propusă de autorități, creșterea SM ar conduce la creșterea salariului mediu, ceea ce, la rândul său, ar conduce la creșteri suplimentare al SM și tot așa, creeand un cerc vicios. Rezultatul ar fi că, în timp, aproape toate contractele de muncă ar fi grupate în jurul nivelului SM. Acesta este un fenomen pe care îl observăm deja astăzi în România. Continuarea acestui proces ar duce la scăderea competitivității economiei României în viitorul apropiat prin limitarea flexibilității ajustării salariilor pe piața muncii. În contrast, salariul median variază independent de salariul minim. În plus, salariul median este un punct de referință mult mai bun pentru distribuțiile înclinate față de cel mediu, cum sunt cele pe care le vedem astăzi în România.
Chiar si așa însă, soluția optimă pentru nivelul SM ar fi stabilirea acestuia într-un proces de negociere colectivă, între angajații și angajatorii din fiecare industrie. Acest lucru ar reflecta mult mai bine particularitățile costurilor forței de muncă din anumite sectoare, păstrând în același timp competitivitatea globală a economiei.
În concluzie, deși în practică este destul de dificil de identificat nivelul la care SM începe să aibă efecte negative asupra economiei, acest punct pare sa fi fost deja depășit in Romania. Productivitatea muncii a rămas deja în urma creșterii remunerației totale încă de mai bine de un an in urma. SM exprimat în PCS este al doilea cel mai mare din regiune. Acest lucru va avea mai devreme sau mai târziu o influență asupra deciziilor operaționale ale companiilor, cu o repercusiune directă asupra ocupării forței de muncă. Există o concentrare extrem de mare a contractelor de muncă în jurul nivelului SM, acest segment va crește mai mult dacă politicile vor continua aceeași abordare. Această tendință se va accelera dacă SM ar urma să fie indexat la salariul mediu.
Toate acestea nu vor face decât să amplifice costurile corecțiilor ce vor avea loc pe piața muncii când România va intra, inevitabil până la urmă, pe panta descendentă a ciclului economic.
Autor: Laurian Lungu, Consilium Policy Advisors Group
0 comments :
Trimiteți un comentariu