Poate unul dintre mai îndrăgite personaje din istoria țării, Regina Maria, supranumită „Regina–soldat” și „Mama tuturor”, datorită curajului de care a dat dovadă în Primul Război Mondial, a jucat un rol cheie în recunoașterea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 de către marile puteri,scrie Descoperă.Căsătorită de la numai 17 ani cu principele Ferdinand I, moștenitorul tronului României (căsătoria a avut loc în 10 ianuarie 1893), Maria de România, născută Marie Alexandra Victoria de Edinburgh și Saxa-Coburg-Gotha, fiica principelui Alfred al Marii Britanii, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, era o fire îndrăzneață și curajoasă, scrie Descoperă.
În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913), principesa Maria a reușit să îl convină pe Regele Carol I să o lase să organizeze o tabără pentru ajutorarea soldaților aflați în război, în apropiere de Sofia, care erau afectați de holera izbucnită în iulie 1913.
Devenită Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I și încoronarea lui Ferdinand, aceasta a fost un sfătuitor de bază al soțului ei, care o consulta în treburile legate de stat. După intrarea României în Primul Război Mondial, Regina Maria a organizat, printre altele, spitale de campanie pentru tratarea soldaților răniți pe front și mai apoi a bolnavilor de tifos, a înființat un serviciu de ambulanță și a reușit să obțină donații, prin cunoștințele sale din străinătate, pentru ajutorarea militarilor români de pe front. Purtând haine de soră medicală, s-a implicat activ în ajutorarea acestora, cărora le aducea și mici daruri pentru a le alina suferința. În schimb, unii dintre ei nutreau să o vadă „împărăteasa tuturor românilor”.
Emoționantă în acest sens este mărturia ei din 30 august/12 septembrie 1916, din „Jurnal de război. 1916-1917”, publicat la Editura Humanitas în 2014, într-o ediție îngrijită de istoricul Lucian Boia, și care cuprinde însemnările ei din anii respectivi:
„Toți mă salută cu o bucurie aproape emoționantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri, țigări. Cu cei mai grav răniți stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aș putea spune și îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun «Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor», acesta e refrenul etern, fiecare viață măruntă și umilă e gata să-și dea și ultima picătură de sânge, numai să ajung eu «Împărăteasa tuturor românilor.» [...] De ce trebuie să se lase ei uciși ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulți, într-o zi pe care oamenii aceștia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?”, a scris Regina Maria în memoriile ei.
Unii dintre aceștia aveau să trăiască ziua respectivă în 1 decembrie 1918, când se definitiva Marea Unire a românilor.
Discuțiile cu „Tigrul” Clemenceau
„Împărăteasa tuturor românilor”, Regina Maria trebuia să apere interesele noului stat creat în urma unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România și ale cetățenilor ei, pe fondul neințelegerilor dintre premierul Ionel Brătianu și reprezentanții Franței și Angliei pentru retrasarea granițelor.
Astfel, în 1919, Regele Ferdinand a trimis-o în vizite neoficiale în Franța și Marea Britanie, pe care le-a efectuat în martie – aprilie, pentru a pleda cauza țării la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), unde a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut armata română în timpul Primului Război Mondial, impresionând opinia publică și având convorbiri importante cu președintele Franței Raymond Poincare și cu prim-ministrul Georges Clemenceau. Totodată, s-a întâlnit cu prim-ministrul Marii Britanii, Lloyd George, și cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson.
Poate cea mai grea întânire pe care a avut-o a fost cea din 7 martie 1919, de la Paris, cu prim-ministrul francez Georges Clemenceau, în fața căruia a pledat pentru integrarea în România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa și a Banatului, în întregimea lui. În cadrul întâlnirii, Clemenceau a criticat încheierea păcii separate cu Germania, pe care România a fost nevoită să o facă în primăvara anului 1918, pe fondul ieșirii Rusiei din război și a epidemiei de tifos care a decimat soldații și populația. Totodată, potrivit cronicilor vremii, Clemenceau, supranumit „Tigrul”, i-ar fi spus, atunci, legat de recunoașterea granițelor României: „Madame, ceea ce cereți este partea leului!“. Răspunsul Reginei Maria a fost prompt: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“. Clemenceau avea să fie impresionat de ea, rămânând antologică afirmația acestuia: „O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch (mareșalul Ferdinand Foch, unul dintre principalii comandanți militari francezi din timpul Primului Război Mondial n.r.) în frunte!”.
A doua zi, Regina Maria a luat prânzul cu Raymond Poincaré, președintele Franței, care a invitat-o apoi să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeași zi, Regina Maria a fost primită în mod oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singura femeie printre bărbații acestei instituții.
Două întâlniri cu Woodrow Wilson și soția acestuia
Cu președintele Woodrow Wilson, Regina Maria a avut două întâlniri despre care a scris în jurnalul său publicat sub numele „Povestea vieții mele” (Editura Rao, 2013):
„10 aprilie 1919. Președintele Wilson a venit să mă vadă devreme în această dimineață, împreună cu soția sa, și avea zâmbetul din fotografiile pe care le știam. L-am primit cu obișnuitul meu stil simplu și direct, în așa fel încât conversația nu a stagnat nici o clipă, deși trebuie să spun era supărător de limitat. Am vorbit multe lucruri din ordinea de zi, am atins de asemenea și subiectul bolșevismului, mai mult ca oricând în mintea mea, și i-am putut da câteva detalii savuroase despre cum erau cu adevărat bolșevicii, lucru pe care nu-l știa. Am explicat, de asemenea, speranțele statelor mici, pentru care el se declarase a fi un apărător, și acest fapt ne-a adus discuția despre Liga Națiunilor, și a început să proclame importanța ideii sale favorite și cum în mod special statele mici vor beneficia de Ligă.
[...] 11 aprilie 1919 (la prânzul luat cu președintele american și soția lui n.r.) Înainte de a pleca, l-am sfătuit să promită că-l va căuta pe Brătianu, pentru a-i da o șansă de a expune situația noastră în fața sa. Dar am avut sentimentul că, dacă ar fi fost timp, aș fi putut face mult mai mult în discuția cu președintele decât ar fi făcut-o premierul nostru, care nu vorbea deloc engleza; pe deasupra întotdeauna îmi face plăcere chiar câte o confruntare”.
„Nicio laudă adusă Reginei Maria nu este prea mică”
Misiunea sa a avut rezultat: Marea Unire și frontierele României Mari au fost recunoscute prin tratatele de la Versailles (28 iunie 1919 – 21 ianuarie 1920), Saint-Germain (10 septembrie 1919) și Trianon (4 iunie 1920).
Istoricul Alina Pavelescu, directorul adjunct al Arhivelor Naționale, a amintit laudele pe care marele om politic Constantin Argetoianu i le-a adus Reginei Maria. Potrivit acesteia, „orice i se poate reproșa Reginei Maria, dar nimeni nu poate să conteste că, dacă politicienii români și soldații români au rezistat efortului moral extraordinar pe care l-a impus războiul, acesta se datorează curajului și energiei Reginei Maria”.
”Probabil, România Mare nu ar fi existat dacă regina nu s-ar fi dovedit o adevărată femeie de stat. Argetoianu nu folosește exact acest cuvinte «femeie de stat», pentru că nu făcea parte din mentalitățile vremii, dar asta reiese din jurnalul lui. Este unul dintre puținele pasaje în care Argetoianu laudă o femeie”, a afirmat pentru Descoperă Alina Pavelescu.
Nu doar Constantin Argetoianu, care mai târziu va fi prim-ministru al României (28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939) spunea asta, au afirmat-o și jurnaliștii, diplomații și politicienii care a cunoscut-o pe Regina Maria. „O spune chiar și Clemanceau, care nu era neapărat un prieten al românilor, dar care o cunoaște pe Regina Maria în 1919 și se lasă cucerit de ea exact în acele momente în care Regina Maria pleda în timpul conferinței de pace cauza românilor. Cu siguranță, nicio laudă adusă, poate nu strategiei și inteligenței politice a Reginei Maria, ci curajului, energiei și forței ei morale, nu este prea mică”, a subliniat directorul adjunct al Arhivelor Naționale.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand și Maria au fost încoronați regi ai României Mari în fața a zeci de mii de oameni.
0 comments :
Trimiteți un comentariu