Sándor Csányi, unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria și cel care conduce grupul financiar OTP, derulează în România afaceri în imobiliare, având două terenuri pentru viitoare proiecte în Oradea.În octombrie, compania prin care miliardarul deține cele două terenuri - RESPV SRL - a primit o majorare de capital de 17,6 milioane de lei, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
„Infuzia de capital a fost mai mult una tehnică, scopul fiind refinanțarea unui credit oferit în trecut de OTP Group. Compania este un SPV (vehicul investițional - n. red.) care deține două terenuri în Oradea, potrivite pentru potențiale dezvoltări de real estate. Acestea nu vor începe în 2019“, spun reprezentanții departamentului de comunicare al grupului OTP Bank.
Imobiliarele nu sunt însă singurul domeniu adiacent celui bancar în care are investiții miliardarul Sándor Csányi.
El este și unul dintre cei mai puternici antreprenori din sectorul agroalimentar din regiune, deținând, prin intermediul grupului Bonafarm, și brandul de lactate Sole Mizo.
0 comments :
Trimiteți un comentariu