Bursa de la București, prinsă în vârtejul mondial al scăderilor provocate de teama frânării economiei internaționale

Știrea a fost publicată luni, 2 martie 2020, 17:36 în categoria

Bursa de la Bucureşti, prinsă în vârtejul mondial al scăderilor provocate de teama frânării economiei internaţionale Bursa românească închide ultima săptămână din februarie 2020 cu o scădere de 10,5%, cel mai abrupt declin de la OUG 114 încoace, adică din decembrie 2018. Vânzări agresive la Petrom, Banca Transilvania și Nuclearelectrica.

Ultima săptămână de tranzacționare din februarie 2020 aduce la Bursa românească o scădere de 10,5% a indicelui principal BET, cel mai abrupt declin din decembrie 2018 încoace, adică de când investitorii erau făcuți knock-out de Ordonanța 114 a guvernului Dăncilă, arată datele agregate de ZF. Astfel Bursa românească a scăzut pe parcursul acestei săptămâni de la circa 10.100 de puncte la circa 9.100 de puncte, potrivit BVB.

„Panica“ este cuvântul de ordine atât la Bursa de la București, cât și pe bursele externe în contextul în care investitorii se tem de răspândirea virusului din China.

Vineri la Bursa de la București au fost vânzări agresive pe companii precum Petrom, ale cărei acțiuni s-au prăbușit cu 7,7%, cel mai abrupt declin pentru această companie din decembrie 2018 încoace, adică de la OUG 114.

Scăderi abrupte au fost și la Banca Transilvania (5%), Nuclearelectrica (6,3%), Conpet (5,7%), arată datele BVB.

Indicele american Dow Jones și indicele pan­european Stoxx 600 se află la o distanță de peste 10% față de maximele istorice atinse în 2019.

Indicele londonez FTSE 100 și indicele german DAX scădeau cu peste 3%, indicele CAC 40 al Bursei de la Paris înregistra o scădere de 2,7%, iar indicele italian FTSE MIB înregistra minus 2,5%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu