Serviciul urmează să fie extins în toată țara.Compania de curierat Urgent Cargus a lansat în teste, în Capitală, serviciul de livrare cu contact redus, care permite transmiterea coletelor către destinatari, fără a mai fi nevoie de semnătură de primire, ceea ce reduce la maximum contactul între curier și clienți.
”Noua modalitate de livrare permite curierului nostru să predea coletul destinatarului, iar confirmarea de primire se face cu ajutorul unei soluții mobile. Serviciul de livrare a coletelor către clienți, cu contact limitat se derulează în fază pilot în București, urmând să fie implementat până la sfârșitul săptămânii viitoare în întreaga țară. Limitarea la maximum a contactului uman înseamnă o mai bună protecție împotriva transmiterii coronavirusului și mai multă siguranță, atât pentru clienții noștri, cât și pentru curierii noștri”, spune Jaroslaw Sliwa, CEO Urgent Cargus.
În contextul COVID-19, compania a implementat deja măsuri de prevenție 360 grade vizând astfel prevenirea răspândirii virusului și protejarea cât mai eficientă a sănătății angajaților și clienților.
Printre măsurile implementate de Urgent Cargus se numără dezinfectarea cu regularitate a suprafețelor de contact în toate punctele de lucru, inclusiv în principalele centre de sortare a coletelor; dezinfectarea regulată a mașinilor care transportă personal; dotarea cu mănuși și măști a curierilor care livrează colete; instruirea constantă a echipelor de curieri cu privire la măsurile de prevenție, inclusiv a păstrării riguroase a distanței sociale recomandate de 2 m.
În plus, compania a dispus materiale de dezinfectare la intrarea în toate locațiile Urgent Cargus, astfel încât să fie redusă posibilitatea expunerii la virus, dotarea cu mănuși de protecție a tuturor angajaților care manipulează coletele, precum și verificarea zilnică a stării de sănătate a echipelor cu termometre digitale, cu măsurare la distanță, pentru a monitoriza riscurile la cel mai mic detaliu posibil, transmit reprezentanții Urgent Cargus.
”Continuăm să căutăm soluții pentru a spori protecția clienților, curierilor și tuturor angajaților noștri. Ne concentrăm să menținem fluxurile de livrare funcționale și fără întârzieri. Pe măsură ce situația ia amploare, anticipăm nevoile clienților și ne pregătim să putem răspunde rapid noilor cerințe generate de context, astfel încât să continuăm livrările în cât mai deplină siguranță”, concluzionează Jaroslaw Sliwa
0 comments :
Trimiteți un comentariu