După criza financiară din 2007-2009, neregulile și riscurile care amenințau economia globală au fost exacerbate de erori politice. Astfel, în loc să fie rezolvate problemele structurale pe care le-a scos la iveală colapsul financiar, guvernele s-au făcut că plouă, creând noi riscuri care au arătat inevitabilitatea unei noi crize, scrie în The Guardian Nouriel Roubini, profesor în economie în cadrul Universității din New York.Astăzi, riscurile devin tot mai pronunțate. Chiar dacă Marea Criză de anul acesta se va întoarce la 180 de grade până la finele anului, următorul deceniu va fi martorul unor trenduri amenințătoare.
Primul trend ia în calcul riscurile evidente: datoriile și neexecutarea obligațiilor. Răspunsul politic la criza generată de coronavirus implică o creștere masivă a deficitelor fiscale, într-o perioadă când nivelurile datoriilor publice sunt extrem de ridicate în multe țări.
Mai rău, pierderea veniturilor în interiorul gospodăriilor și firmelor înseamnă că datoriile sectorului privat vor deveni nesustenabile, fapt ce poate duce la faliment în mare parte din cazuri. Luând în calcul nivelurile tot mai mari ale datoriilor publice, redresarea economică ar putea fi mult mai grea decât cea din urmă cu 10 ani.
Al doilea factor este reprezentat de problema demografică din multe economii avansate. Criza COVID-19 arată că sistemele de sănătate trebuie să primească mult mai mulți bani, iar accesul universal la asistență medicală trebuie să reprezinte o necesitate, nu un lux. Însă cum cele mai dezvoltate țări au populații îmbătrânite, finanțarea unor astfel de proiecte va mări tot mai mult deficitul sistemelor de sănătate și de securitate socială de astăzi.
A treia problemă este deflația (opusul inflației). Pe lângă recesiune, criza implică și o stagnare a comerțului cu bunuri (cantități neutilizate) și în interiorul pieței muncii (șomaj în masă), dar și prăbușirea prețului petrolului și metalelor industriale. În consecință, deflația este un scenariu probabil, care crește riscul insolvenței.
Al patrulea factor va fi deprecierea monedelor. De vreme ce băncile centrale încearcă să combată deflația și ratele mari ale dobânzilor, politicile monetare vor deveni din ce în ce mai neconvenționale și ambițioase. Astfel, pe termen scurt, guvernele vor trebui să evite cu orice preț depresiunea și deflația.
A cincea problemă este perturbarea digitală a economiei. În timp ce milioane de oameni lucrează și încasează mai puțin sau pur și simplu au rămas fără loc de muncă, diferențele de venit vor crește tot mai mult în economia secolului XXI. Într-o încercare de evitare a șocurilor resimțite de lanțurile de aprovizionare, companiile din economiile avansate își vor muta producția din regiuni low-cost către piețele domestice. Drept efect, trendul va accelera ritmul automatizării, fapt ce va pune presiune pe salarii și va stârni flăcările populismului, naționalismului și xenofobiei, scrie Roubini.
Ceea ce duce la punctul al șaselea: deglobalizarea. Pandemia accelerează fragmentarea: SUA și China se vor decupla rapid, iar majoritatea țărilor vor răspunde adoptând politici protecționiste pentru a-și apăra firmele și angajații. Lumea post-pandemie va fi marcată de restricții privind circulația bunurilor, serviciilor, capitalului, forței de muncă, tehnologiei, datelor și informației.
Reacțiile împotriva democrației vor consolida acest trend. Liderii populiști își trag deseori foloase din vulnerabilități economice, șomaj în masă și inegalități sociale. Sub condiții de insecuritatea economică, va exista un impuls puternic de a-i învinovăți pe străini. Gulerele albastre și, în general, clasa mijlocie vor fi vulnerabili la retorica populistă, în special atunci vând sunt tratate subiecte precum migrația și comerțul.
Ajungem astfel la punctul opt: ruptura geostrategică dintre Statele Unite și China. Cât timp administrația Trump va face orice efort de a învinui China pentru criza generată de coronavirus, regimul lui Xi Jinping va dubla acuzațiile conform cărora SUA fac tot posibilul să prevină ascensiunea Chinei.
Mai rău, ruptura diplomatică va pregăti scena pentru un nou război rece între SUA și rivalii răi – nu doar China, ci și Rusia, Iran și Coreea de Nord. Alegerile pentru președinția Statelor Unite din toamnă pot fi întâmpinate de lupte clandestine la nivel cibernetic, ce pot duce la ciocniri militare clandestine.
Ultimul risc, ce nu poate fi trecut cu vederea, este distrugerea mediului înconjurător, care, așa cum a arătat criza coronavirusului, poate provoca dezastre mai mari decât o criză financiară. Epidemiile (HIV în anii 1980, Sars în 2003, H1N1 în 2009, Mers în 2011, Ebola în 2014-16), sunt, precum schimbările climatice, dezastre provocate de oameni, născuți în condiții sanitare proaste, prin abuzul sistemelor naturale, și perpetuate de interconectivitatea oferită de globalizare. Pandemiile și multe alte dezastre aduse de schimbările climatice vor fi tot mai frecvente în anii următori.
Cele 10 riscuri, care puteau fi întrevăzute înainte să lovească COVID-19, amenință acum întreaga economie globală în următorii 10 ani. Până în 2030, tehnologia și liderii politici pot fi capabili să reducă și să rezolve multe dintre aceste probleme. Însă pentru a atinge un final fericit trebuie să trecem peste următoarea Mare Criză.
0 comments :
Trimiteți un comentariu