Al doilea val de relaxare a restricțiilor, prin care s-a permis practicarea sportului în aer liber, a generat bucurie în Spania. Spaniolilor li s-a permis, începând de sâmbătă, să iasă din case, după ce pe 26 aprilie primii care au avut dreptul au fost copiii, însoțiți de un adult.„Prima zi cu bicicleta, în intervalul de timp permis. Sentiment incredibil de libertate. Orașul este verde și respiră. Întreaga stradă cu trei benzi este doar pentru bicicliști, alergători și câini”, a scris un român stabilit în Madrid despre prima zi în care li s-a permis să facă sport în aer liber.
Spaniolii au mers încă de dimineață la plimbare, au alergat și au pedalat, pe străzile din marile orașe, în condițiile în care parcurile rămân în continuare închise.
Țara a arătat ca un imens parc, a titrat presa din Spania.
Din 2 mai, persoanele cu vârste de peste 14 ani pot ieși din casă în Spania, tot în condiții stricte. Spaniolii pot face plimbări de o oră, însoțiți de o persoană, o dată pe zi, la o jumătate de milă de casele lor, sau pot face sport sau să meargă pe biciclete, singuri în orașul lor. Aceștia au la dispoziție două intervale orare, între 6.00-10.00 și 20.00-23.00.
Carantinarea extrem de strictă a țării a fost relaxată pe 26 aprilie atunci când s-a permis copiilor, insoțiți de un adult, de a ieși la plimbare de o oră și, începând de sâmbătă, cu autorizarea pentru cei peste 14 ani să facă sport individual sau plimbări în condiții stricte.
Până la sfârșitul izolării, spaniolii nu se vor putea deplasa în afara provinciei lor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu