Bursa de la București a deschis ultima ședință a săptămânii cu creșteri consistente la toate companiile din indicele principal, în contextul în carecompaniile de stat, printre care și cele listate, ar putea distribui dividende suplimentare în funcție de resursele disponibile.
Premierul Ludovic Orban a declarat ieri pentru ZF că Guvernul României analizează în prezent planurile de investiții ale companiilor de stat pentru a putea decide cui va solicita dividende suplimentare.
„O să mergem înainte cu solicitările de dividende suplimentare. Deocamdată realizăm un pachet de măsuri de susținere a economiei. Suntem într-o fază de evaluare a resurselor pe care le avem dintre veniturile posibile, fie că vorbim de finanțarea de pe piața internațională, fie de finanțarea de pe piața internă, respectiv creditarea bancară, obligațiuni către populație, finanțări instituționale, fonduri europene“, spune Ludovic Orban într-o discuție telefonică cu ZF.
Indicele principal, BET, afișa la ora 11.00 un avans de 1,3%, în timp ce BET-Fi, compus din Fondul Proprietatea (FP) și cele cinci SIF-uri, s-a apreciat cu 0,6%.
Cea mai mare creștere este înregistrată de indicele sectorului energetic, BET-NG, care are un plus de aproape 2%.
Dintre principalele companii, cele mai puternice creșteri sunt în sectorul energetic, cu un plus de 2,7% la OMV Petrom, 2,16% la Nuclearelectria, 1,5% la Romgaz și TRansgaz.
În același timp, Banca Transilvania are plus 0,9%, BRD de 0,7%, Medlife 0,6%, Purcari 1,9% și FOndul Proprietatea 0,8%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu