Încet și cu grijă, procesul relaxării măsurilor de distanțare socială a început de-a lungul Europei, fiecare țară având propriul ritm în care abordează ridicarea restricțiilor, scrie Forbes.De vreme ce țările continentului raportează tot mai puține cazuri cu coronavirus, guvernele ridică unele interdicții, deschizând parțial școlile și permițând redeschiderea unor business-uri din spațiul public.
Italia, Spania, Germania, Austria, Danemarca, Norvegia, Polonia, Republica Cehă, Luxemburg și Islanda, unde numărul de infecții a început să scadă, fac parte din primul val de țări care au început să își relaxeze măsurile stricte de distanțare socială, anunțând între timp o serie de măsuri create pentru a resuscita economia.
„Dacă redeschidem prea devreme, există riscul ca numărul de infecții să crească prea mult și să aplicăm din nou restricțiile”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen.
Același avertisment a venit și din partea șefului Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, care a explicat că viața nu va reveni la normal până nu vom avea un vaccin.
În ceea ce privește călătoriile, Comisia Europeană a fost explicat extrem de clar: „Aș sfătui pe toată lumea să aștepte până să își facă planuri de vacanță. În momentul actual, nimeni nu da o prognoză de încredere pentru lunile iulie și august.”
În timp ce există un consens în ceea ce privește reluarea graduală a activităților și obiceiurilor de zi cu zi, guvernele nu pot cădea de acord ce categorii de vârstă și industrii ar trebui să se bucure primele de ridicarea restricțiilor.
Experții sunt de părere că cererea de zboruri va avea nevoie de 18 până la 24 de luni până să se întoarcă la nivelurile de dinainte de pandemie. Între timp, liniile aeriene vor implementa o serie de proceduri de identificare a persoanelor care sunt bolnave.
„Mulți oameni nu se vor simți în siguranță când vor urca într-un avion aglomerat... cel puțin până vor ști că numărul de decese cauzate de virus este aproape de zero în regiunea de unde pleacă sau până vom avea un vaccin”, a declarat Robert Reich, profesor în cadrul Universității Berkeley, potrivit CNBC.
0 comments :
Trimiteți un comentariu