FAB, pe numele său întreg First Airborne, este un startup de tech din Israel care oferă o soluție de monitorizare și optimizare dedicată parcurilor eoliene, bazată pe drone autonome și rezidente. FAB este unul dintre startupurile din domeniul tehnologiei în care a investit ROCA X, platformă care face parte din grupul Impetum și care se concentrează pe investiții în companii care activează în sectorul tehnologic.First Airborne propune sistematizarea procedurii de inspecție a turbinelor, costuri reduse la 20% și reducerea riscului de accidentare în timpul procedurii. Compania a fost selecționată în acceleratorul britanic Offshore Renewable Energy (ORE) Catapult și are potențialul de a revoluția în viitor industria în care activează, sunt de părere reprezentanții ROCA X.
Ei au mai investit de asemenea în xVision (un tool pentru interpretarea radiografiilor, care detectează prin algoritmi de machine learning și AI anomaliile din imagistica medicală), Code of Talent (platformă de microlearning, care prefigurează să schimbe viața companiilor și modul în care vor fi atinse obiectivele de business și de dezvoltare ale echipelor, prin eficientizarea modului de lucru al angajaților, împreună și separat), Humans (un API pentru conținut digital), Milluu (aplicație mobilă dedicată închirierii rezidențiale).
Unul dintre fondatorii First Airborne este Boaz Beled, cel care ocupă și funcția de CEO al companiei. Businessul a fost fondat în 2017, iar anterior Boaz Peled a fost partener în cadrul companiei Holrom International, dezvoltator eolian, și cofondator al Energy Rose Group, cu activitate tot în sectorul parcurilor eoliene.
Mai multe despre ce face acum antreprenorul israelian Boaz Peled și despre planurile First Airborne aflați mâine din videoconferința „Confidex: Tehnologia – ingredientul-cheie pentru depășirea crizei în România”, unde Boaz Peled este unul dintre speakeri. Videoconferința va fi transmisă live, începând cu ora 10.30, pe site-ul Ziarului Financiar (
www.zf.ro
) și pe pagina de Facebook.
Detalii despre videoconferință, agendă și speakeri puteți găsi AICI
0 comments :
Trimiteți un comentariu