De ce un război rece între Statele Unite și China ar putea arunca planeta într-o eră glaciară a economiei și este „ultimul lucru” de care am avea nevoie acum

Știrea a fost publicată duminică, 10 mai 2020, 08:27 în categoria

De ce un război rece între Statele Unite şi China ar putea arunca planeta într-o eră glaciară a economiei şi este „ultimul lucru” de care am avea nevoie acum În timp ce majoritatea țărilor se chinuie să combată efectele generate de coronavirus, reaprinderea tensiunilor dintre Statele Unite și China ar reprezenta „ultimul lucru” de care ar avea cineva nevoie, spune Alexander Treves, membru al diviziei de gestionare a activelor din cadrul JPMorgan – cea mai mare bancă din Statele Unite, potrivit CNBC.

Comentariile vin după ce, marți, China a raportat o creștere de 3,5% a exporturilor, cu mult peste estimările inițiale, de minus 15,7%.

„Asta înseamnă că economiile o duc mai bine decât am fi crezut, dar celălalt lucru pe care aș vrea să îl cunosc este felul în care arată surplusul comercial cu Statele Unite”, a declarat Treves.

„Dacă administrația SUA decide că exporturile Chinei scot la iveală o serie de beneficii nedrepte, comparându-le cu estimările pentru situația actuală, tensiunile comerciale ar putea fi reaprinse. Drept vorbind, este ultimul lucru de care ar avea cineva nevoie acum.”

La sfârșitul săptămânii trecute, Secretarul de Stat din SUA, Mike Pompeo, a declarat că există „o cantitate semnificativă de dovezi” care sugerează că virusul a luat naștere în laboratorul de stat din Wuhan, unde au fost raportate primele cazuri.

China a respins vehement acuzațiile conform cărora virusul a scăpat din Institutul de Virologie din Wuhan și a acuzat în schimb Statele Unite pentru crearea virusului. Mulți experți consideră că virusul a luat naștere într-una dintre piețele de animale vii din Wuhan, fiind transmis către oameni prin intermediul liliecilor sau pangolinilor.

La începutul anului, cele două țări au semnat prima fază a acordului comercial care a oprit luni întregi de incertitudini pentru investitori, însă atenția s-a concentrat rapid asupra numărului tot mai mare din infecții cu coronavirus din China și, apoi, de pe întreg teritoriul planetei.

„Având în vedere situația din SUA, nevoia de recuperare economică și nevoia de ajutorare a pieței de capital , măsurile luate de cele două țări trebuie să fie atent măsurate”, a declarat Ray Farris, director de investiții al diviziei Asiei de Sud din cadrul Credit Suisse.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu