O veste proastă: Agenția de rating Fitch a retrogradat UniCredit Bank și a revizuit perspectiva pentru Banca Transilvania și Garanti Bank la „negativ”, de la „stabilă”

Știrea a fost publicată miercuri, 20 mai 2020, 19:17 în categoria

O veste proastă: Agenţia de rating Fitch a retrogradat UniCredit Bank şi a revizuit perspectiva pentru Banca Transilvania şi Garanti Bank la „negativ”, de la „stabilă” Agenția de rating Fitch a retrogradat calificativul acordat UniCredit Bank SA de la BB+ la BBB- și a revizuit perspectiva pentru Banca Transilvania și Garanti Bank la „negativ”, de la „stabilă”, totul pe fondul evoluțiilor legate de epidemia de coronavirus.

Agenția a confirmat ratingurile pentru Banca Transilvania, Garanti Bank, BCR și ProCredit Bank.

Acțiunile reflectă evaluările agenției privind riscurilor profilurilor de credit ale băncilor, rezultate din implicațiile economice ale pandemiei.

Fitch apreciază că PIB-ul românesc va scădea cu 5,9% în acest an, înainte de a reveni la o creștere de 5,3% în 2021.

Instituția apreciază că măsurile monetare și fiscale luate de autorități ar putea sprijini sectorul privat, ceea ce ar trebui să fie pozitiv pentru bănci. „Cu toate acestea, ne așteptăm să scadă calitatea activului, comparativ cu estimările anterioare, precum și câștigurile, sub presiunea volumelor de afaceri mai mici, a ratelor mai mari de depreciere a creditelor și a presiunii asupra marjelor nete ale dobânzii rezultate din reducerea cu 50bp a ratei dobânzii de politică monetară”, notează instituția.

Fitch a revizuit la finele lunii martie perspectivele sectorului bancar românesc la negativ, de la stabil, precum și perspectiva ratingului suveran la negativ de la stabil.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dorin Oancea

0 comments :

Trimiteți un comentariu