Jumătate din forța de muncă la nivel mondial – aproximativ 1,6 miliarde de oameni –a fost afectată de pandemia de coronavirus, arată un raport al Organizației Internaționale a Muncii (OIM), citat de Forbes.OIM este o instituție specializată a Organizației Națiunilor Unite care are ca scop promovarea justiției sociale și a drepturilor recunoscute la nivel internațional ale persoanelor din câmpul muncii.
Datele înregistrate de OIM scot în evidență „efectul devastator asupra muncitorilor din sectorul informal al economiei (activități economice legale, dar ascunse intenționat autorităților) și milioanelor de întreprinderi la nivel mondial”.
Extinderea măsurilor de distanțare din marile economii ale lumii implică faptul că numărul de ore din al doilea trimestru al anului va fi „mult mai grav afectat decât era estimat inițial”.
Numărul de ore lucrate va înregistra o scădere de 10,5%, procent raportat la 305 milioane de joburi full-time, fapt ce poate rezulta într-o săptămâna de lucru de 48 de ore.
„Drept rezultat la criza financiară creată de pandemie, circa 1,6 miliarde de muncitori informali (reprezentând cea mai vulnerabilă parte din piața forței de muncă), adică aproape jumătate din cei 3,3 miliarde de muncitori la nivel global, au suferit pagube în ceea ce privește capacitatea de a-și câștiga existența”.
Doar prima lună a crizei a distrus aproximativ 60% din veniturile muncitorilor informali de pe întreg teritoriul planetei.
„Pentru milioane de muncitori, lipsa veniturilor înseamnă lipsa mâncării, a siguranței și a viitorului”, a declarat Guy Ryder, director general al OIM.
„Fără surse alternative de venit, acești muncitori și familiile lor nu vor avea mijloace prin care să supraviețuiască”, spune OIM, adăugând că guvernele trebuie să facă tot ce este posibil pentru a susține populațiile vulnerabile.
0 comments :
Trimiteți un comentariu