Pandemia mușcă din țara lui Boris Johnson: Mare Britanie se apropie de 43.000 de decese cauzate de cunoscutul virus

Știrea a fost publicată miercuri, 20 mai 2020, 12:12 în categoria

Pandemia muşcă din ţara lui Boris Johnson: Mare Britanie se apropie de 43.000 de decese cauzate de cunoscutul virus Marea Britanie a ajuns la aproape 43.000 de decese cauzate de COVID-19 și este țara cea mai afectată de coronavirus din Europa, ceea ce ridicâ mai multe întrebări cu privire la gestionarea crizei de către premierul Boris Johnson, potrivit Reuters.

În Anglia și Țara Galilor numărul deceselor se ridică la cel puțin 42.990, a arătat un raport al Reuters, și include datele anterioare din Scoția și Irlanda de Nord, precum și decese recente din spitalele din Anglia.

Cifrele publicate marți de Oficiul Național pentru Statistică au arătat o imagine sumbră în azilele de bătrâni, mai mult de o treime dintre acestea fiind lovite de noul coronavirus.

Decesele înregistrate în azilele de bătrâni din Marea Britanie au atins 10.000 începând cu 8 mai, deși creșterea a încetinit în ultimele două săptămâni.

„Decesele în toate mediile, inclusiv în casele de bătrâni scad ... dar trebuie să facem tot ce putem pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili din casele noastre de bătrâni”, a spus un purtător de cuvânt al premierului Johnson.

Datele prezentate confirmă faptul că Marea Britanie se află printre cele mai afectate țări de pandemie, care a ucis peste 317.000 de oameni în întreaga lume.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Marinela Sarbu

0 comments :

Trimiteți un comentariu