Guvernele și companiile farmaceutice analizează modurile de distribuire și utilizare a eventualelor vaccinuri anticoronavirus, inclusiv prin rezervarea primelor doze pentru personalul medical, în condițiile în care numeroase proiecte sunt accelerate, informează publicația The Wall Street Journal.Dintre cele peste 100 de vaccinuri aflate în curs de a fi dezvoltate la nivel mondial, cel puțin opt au inițiat testele clinice pe oameni, inclusiv potențiale produse ale companiilor Moderna Inc. și Pfizer Inc. În același timp, giganți farmaceutici precum Johnson & Johnson, AstraZeneca PLC și Sanofi SA dezvoltă capabilități de a produce sute de milioane de doze de vaccinuri proprii ori ale partenerilor.
Eforturile se înscriu într-o campanie mai amplă, la care participă inclusiv Casa Albă, de acordare a finanțării necesare pentru accelerarea testelor și extinderea capacităților de producție, cu obiectivul de a pune la dispoziție doze în Statele Unite cel mai devreme din toamnă.
Un vaccin sigur și eficient reprezintă cea mai bună modalitate de a preveni boala Covid-19, cauzată de coronavirus, și de oprire a contagierilor, afirmă oficiali din domeniul sănătății publice. Companiile farmaceutice au anunțat că încearcă să dezvolte potențiale vaccinuri anticoronavirus în ritmuri accelerate.
Totuși, nu există garanții că vreunul dintre cei mai avansați candidați de a deveni vaccin vor demonstra că este sigur într-o perioadă atât de scurtă. Unele produse, precum vaccinurile de la Pfizer și Moderna, se bazează pe tehnologii relativ noi, care nu au mai fost autorizate până acum.
Imediat ce un vaccin va arăta la testele clinice că este sigur, producătorii se așteaptă că Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA va acționa rapid pentru a permite utilizarea, chiar dacă agenția nu are toate dovezile obținute de obicei înainte de a acorda o aprobare. FDA a aprobat în procedură de urgență utilizarea medicamentului Remdesivir, produs de Gilead Sciences, pentru tratarea persoanelor bolnave de coronavirus aflate în spitale. Autorizația a fost acordată pe 1 mai, la câteva zile după ce testele au arătat că medicamentul contribuie la reducerea perioadei de vindecare.
Agenția, care oferă cadrul legal pentru medicamente și vaccinuri, "va recurge la toate autoritățile corespunzătoare de reglementare și va furniza consultanță rapidă pentru a accelera dezvoltarea și disponibilitatea unui vaccin sigur și eficient contra Covid-19", a declarat un purtător de cuvânt al FDA.
Numeroase companii farmaceutice care au suplimentat capacitățile pentru producerea eventualelor vaccinuri anticoronavirus au anunțat că vor putea oferi milioane de doze anul acesta. Cu toate acestea, capacitățile pentru vaccinarea populației generale ar putea să nu fie disponibile până în 2021, conform proiecțiilor companiilor și estimărilor experților.
Oficialii din domeniul sănătății publice și specialiștii speră că vor apărea mai multe vaccinuri, lucru care ar contribui și la suplimentarea dozelor.
"În mod ideal, am vrea șapte sau opt miliarde de doze a doua zi după autorizare, pentru a vaccina întreaga lume. Probabilitatea este că nu vom avea suficiente doze nici măcar pentru a vaccina întreaga populație a SUA" când devine disponibil primul vaccin, apreciază Walter Orenstein, director în cadrul Centrului pentru Vaccinuri al Universității Emory din Atlanta.
Perspectiva ca inițial să fie doze limitate a declanșat decizii referitoare la țările care le vor primi primele. Companiile care primesc subvenții federale americane, precum J&J;, Moderna și Sanofi, ar urma să rezerve unele doze pentru americani, potrivit unor oficiali din industria de profil.
Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică, o organizație nonprofit care promovează alocarea echitabilă a vaccinurilor în lume, a acceptat recent să ofere peste 380 de milioane de dolari companiei Novavax Inc., din Gaithersburg (SUA), pentru a dezvolta un vaccin care să fie fabricat în diverse țări pentru a fi distribuit la nivel global.
Printre categoriile care ar putea avea acces prioritar se numără personalul medical și de intervenții urgente, precum și angajații din domeniul alimentar, farmacii și transporturi, afirmă Paul Offit, directorul Centrului pentru Educație în favoarea Vaccinurilor al Spitalului Pediatric din Philadelphia.
Compania Johnson & Johnson speră că primele vaccinuri vor fi gata la începutul anului 2021, iar directorul științific, Paul Stoffels, estimează că dozele vor fi suficiente pentru vaccinarea personalului medical din întreaga lume. Treptat, compania speră că va fabrica peste un miliard de doze.
0 comments :
Trimiteți un comentariu