Cardul, realizat de companiile Loyaltek și Paynovate, le-ar permite spre exemplu primăriilor să blocheze utilizarea cardurilor online, la ATM-uri și să permită achiziții doar la anumite magazine dintr-o anumită arie geografică.Autoritățile locale, inclusiv din România, ar trebui să distribuie eventualele „ajutoare“ de criză populației folosindu-se de carduri care să nu permită achiziții online sau retrageri de la ATM-uri ci doar plata la comercianții care au fost cel mai puternic loviți de criză, care ar fi astfel ajutați să-și revină, propun fin-tech-urile belgiene Loyaltek și Paynovate, care au dezvoltat o asemenea soluție, denumită Unity Card.
„Acum ne aflăm la debutul unei crize financiare majore. Cardurile de plăți pot fi utilizate pentru a susține companiile dar de asemenea și pentru a susține cei mai afectați oameni, cele mai afectate segmente de populație, magazinele mici, economia locală. Problemele cu banii oferiți de autorități pentru a relansa economia (așa-numiții helicopter money sunt că ei sunt distribuiți fără niciun control și atunci nu există în niciun fel siguranța că acești bani vor fi cheltuiți așa cum și-ar dori autoritățile“, a declarat într-un interviu pentru ZF Robert Masse, fondator și CEO al Loyaltek.
0 comments :
Trimiteți un comentariu