​ZF Live. Andra Munteanu, cofondator, Narada: Mutarea școlii în mediul digital schimbă raporturile de putere între elevi și profesori, profesorul nu mai are aceeași autoritate. În mediul preuniversitar, peste 900.000 de elevi nu dispun de un dispozitiv pentru a putea participa la cursurile online

Știrea a fost publicată marți, 12 mai 2020, 12:57 în categoria

​ZF Live. Andra Munteanu, cofondator, Narada: Mutarea şcolii în mediul digital schimbă raporturile de putere între elevi şi profesori, profesorul nu mai are aceeaşi autoritate. În mediul preuniversitar, peste 900.000 de elevi nu dispun de un dispozitiv pentru a putea participa la cursurile online Andra Munteanu, cofondator al ONG-ului Narada, spune că actuala perioadă în care profesorii și elevi sunt nevoiți să țină cursurile online, a schimbat raportul de putere între elevi și profesori. Autoritatea pe care o aveau profesorii în școala clasică și modul în care reușeau să medieze anumite situații, a fost schimbată cu puterea elevului de a alege printr-un buton dacă participă sau nu la un curs.

“Mutarea școlii în mediul digital schimbă raporturile de putere între elevi și profesori. Înainte, elevul era în aceeași sală cu profesorul, iar profesorul avea un altfel de putere asupra copilului, putea să regleze ce se întâmplă. Dacă școala se mută în mediul digital, atunci în cazul în care unui elev nu îi place o anumită oră poate să invoce motivul că nu îi merge internetul sau să apese pe un buton”, spune  Andra Munteanu, cofondator al ONG-ului Narada, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Narada împreună cu Ministerul Educației și Cercetării au lansat o platformă digitală care le oferă posibilitatea profesorilor și elevilor să își listeze resursele materiale necesare pentru a-și continua educația în mediul digital și, în același timp, oferă posibilitatea companiilor sau a persoanelor interesate să se implice și să susțină comunitățile care au nevoie de sprijin.

Pe platforma digitală au fost listate nevoile a peste 1.500 de profesori și 140.000 de elevi. De la lansare inițială, platforma a funcționat sub forma unui model prototip, urmând ca zilele acestea să fie lansată în forma finală. După ce va fi disponibilă formă finală a platformei digitale, sunt așteptați mai mulți profesori care să își listeze nevoile lor, dar și a elevilor  lor pentru a-și putea desfășura cursurile în mediul online.

“Profesorii au putut să își înscrie nevoile, unii dintre ei și-au și finanțat nevoile. Avem exemple de bună practică, de profesori care în doar câteva zile de la afișarea nevoilor lor pe platformă, au reușit să aibă resursele de care aveau nevoie pentru ei și pentru copii. Unii dintre ei și-au depășit chiar și targetul stabilit inițial și au putut asigura nevoile și altor copii din școala unde ei predau”, afirmă Andra Munteanu.

Conform unui studiu recent al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie, un procent de 32% din copiii înscriși în învățământul preuniversitar din România nu au acces la un dispozitiv dedicat pentru școala online. Un număr de peste 900.000 de elevi nu au dispozitivele necesare școlii online din cei peste 2,8 milioane elevi din România. Aceste cifre contrazic estimările ministrul Educației, Monica Anisie, care în urmă cu câteva zile spunea că în România există 250.000 de copii care au nevoie de echipamente pentru a putea să facă cursurile online.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Miruna Diaconu

0 comments :

Trimiteți un comentariu