Amazon vs. Uniunea Europeană: Cel mai mare retailer online este acuzat că ar fi folosit strategii nedrepte pentru a-și afirma dominația

Știrea a fost publicată duminică, 21 iunie 2020, 23:22 în categoria

Amazon vs. Uniunea Europeană: Cel mai mare retailer online este acuzat că ar fi folosit strategii nedrepte pentru a-şi afirma dominaţia Acțiunile din cadrul Amazon au atins niveluri record datorită pandemiei de coronavirus, însă guvernele din toată lumea încep să își pună problema dacă nu cumva compania a ajuns mult prea mare. Acum, Uniunea Europeană plănuiește să acuze retailerul de comportament anticoncurențial, scrie BBC.

Printre preocupările Uniunii Europene se regăsește rolul dual al companiei fondate de Jeff Bezos, care conduce un magazin online și își vinde produsele prin intermediul platformei.

Comisarul european Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenței, a declarat anul trecut: „Într-un meci de fotbal, nu am acceptat niciodată ca una dintre echipe să își asume rolul de arbitru”.

O altă grijă a Uniunii Europene implică datele la care are acces Amazon și felul în care decide să le folosească. De exemplu, compania are acces la informații comerciale care stau la baza unor produse terțe – precum volumul și prețul.

„Le interzicem în mod strict angajaților să folosească date non-publice și specifice consumatorilor pentru a decide ce produse trebuie lansate”, a declarat Amazon.

În schimb, criticii companiei sunt de părere că a sosit momentul pentru a stabili o serie de limite asupra piețelor online. Însă chiar dacă Amazon ar fi amendată, nivelul în care va fi afectată compania va rămâne în continuare neclar.

În teorie, compania ar putea primi o amendă de 19 miliarde de dolari, sau 10% din veniturile înregistrate la nivel global, dacă va fi găsită vinovată de încălcarea legii concurenței din interiorul UE. Chiar și pentru un gigant precum Amazon, suma este cât se poate de mare, însă este puțin probabil ca scenariul să se materializeze.

În 2017, Google a primit o amendă de 2,4 miliarde de euro din partea Uniunii Europene pentru că a abuzat de poziția dominantă a motorului său de căutare, fapt ce a oferit un avantaj nedrept serviciul de comparare a prețurilor din cadrul companiei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu