Ce puteți citi în noua ediție a Business MAGAZIN: cât de tare ne-a lovit criza?

Știrea a fost publicată luni, 8 iunie 2020, 02:52 în categoria

Ce puteţi citi în noua ediţie a Business MAGAZIN: cât de tare ne-a lovit criza? - Fiecare zi de criză costă 5.000 de locuri de muncă și 500 de milioane de euro din cifra de afaceri a companiilor. Pentru restaurante, hoteluri, agenții de turism, transport rutier și aerian, industria de spectacole, trimestrul al doilea este compromis integral, dar „rănile“ crizei se vor vedea peste tot în economie.

„Majoritatea sec­toarelor econo­mice autoh­tone vor fi sever afectate“, notează BNR într-un raport publicat la finalul lunii mai.

Care sunt cifrele care descriu criza COVID-19 până acum și cum percep oamenii din afaceri din Ro­mânia efectele acesteia, veți putea citi în cel mai recent cover story al Business MAGAZIN.

- Christina Ver­chere, CEO-ul OMV Petrom, a povestit pentru Business MAGAZIN cum au muncit cei 12.500 de angajați ai companiei în contextul pandemiei de COVID-19, ce înseamnă minimul istoric la care a ajuns prețul petrolului pentru România, dar și care crede ea că este caracteristica esențială a unui lider în condiții de criză. În cel mai nou număr al revistei veți putea citi principalele mesaje ale executivului.

- Fondul de investiții românesc DMoonshot, al omului de afaceri Sacha Dragic, fondatorul grupului Superbet, a anunțat o investiție de 300.000 de dolari pentru finanțarea unui start-up american de tehnologie axat pe datingul online.

Alături de acesta, în start-up a mai decis să investească și Pierre Omidyar, fondatorul EBay. Ce se ascunde în spatele acestei decizii de investiție?

- Trei antreprenori cu experiență în marke­ting și comunicare vor să lanseze o platformă de rezervări pentru cele mai faine 1.000 de pensiuni și case de oaspeți din România, după cum spun chiar ei. Povestea lor, în Business MAGAZIN.

- La început de an, piața fondurilor de investiții se afla într-o etapă efervescentă, iar cei care o formau erau pregătiți să scoată din „buzunar“ sume importante pentru a stimula creșterea start-up-urilor locale. Cum stau lucrurile acum pentru cei care au o idee și un plan de business?



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Business Magazin

0 comments :

Trimiteți un comentariu