Departamentul american al Apărării a transferat 1.600 de membri ai armatei SUA în zone situate la periferia orașului Washington, în contextul protestelor violente față de moartea unui afro-american în timp ce era imobilizat de polițiști."Efective militare active au fost mobilizate la baze militare din zona capitalei, dar nu sunt în interiorul orașului Washington", a declarat Johnathan Hoffman, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de CNN.
"Militarii sunt în stare de alertă, dar rămân sub autoritatea prevăzută de Secțiunea X și nu participă la misiuni de susținere a operațiunilor autorităților civile", a precizat Hoffman. Secțiunea X prevede coordonarea operațiunilor de către un comandament militar.
Este prima dată de la începerea protestelor când în zona Washington D.C. sunt mobilizați militari activi. Militarii au fost aduși de la bazele Fort Bragg (statul Carolina de Nord) și Fort Drum (statul New York).
În capitala SUA sunt în prezent 3.600 de membri ai Gărzii Naționale, iar în următoarele zile ar urma să fie trimiși încă 1.300. Garda Națională este formată din militari rezerviști și poate fi atât sub comandament militar, cât și civil.
În numeroase orașe din Statele Unite au loc proteste violente față de moartea unui bărbat de culoare, George Floyd, în timp ce era imobilizat de polițiști în orașul Minneapolis. Un agent de poliție, Derek Chauvin, a fost pus sub acuzare pentru crimă și omor din culpă în cazul morții lui George Floyd. Alți trei polițiști ar putea fi inculpați în acest caz.
Președintele Donald Trump a avertizat că ar putea mobiliza membri ai Armatei americane pentru restabilirea ordinii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu