Jim O’Neill, fostul economist-șef din cadrul Goldman Sachs – una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume, spune că o recuperare economică este „perfect posibilă”, adăugând că primii indicatori fac „destul de clar” faptul că multe economii se află într-o poziție mai bună decât s-ar fi crezut la începutul pandemiei, scrie CNBC.Comentariile vin pe măsură ce indicii bursieri din toată lumea continuă să înregistreze creșteri în ciuda șocului economic generat de coronavirus. Astfel, investitorii se gândesc tot mai mult la o recuperare treptată a economiei pe măsură ce numărul țărilor care relaxează măsurile de distanțare socială continuă să crească.
O’Neill anticipează o recuperare „în formă de V” a economiei, referindu-se la un declin drastic al activităților economice, urmat de o creștere la fel de puternică.
„Bineînțeles, în ultimele două luni, nimeni nu a crezut că un asemenea scenariu este posibil... Investitorii care monitorizează principalii indicatori financiari vor înțelege că situația economică din Statele Unite a trecut de cel mai rău punct posibil”, a spus O’Neill.
0 comments :
Trimiteți un comentariu