Pandemia de coronavirus nu s-a terminat, însă Amazon a pus capăt săptămâna aceasta stimulentelor introduse pentru a încuraja aproape 250.000 de muncitori să vină la muncă, potrivit Business Insider.
Inițial, gigantul industriei de retail s-a descurcat greu în ceea ce privește creșterea bruscă a comenzilor online, compania declarând că veniturile din primul trimestru au înregistrat cea mai mare creștere din ultimii trei ani.
Pe măsură ce lanțurile de aprovizionare se apropie de linia de plutire, compania începe să anuleze politicile introduse la începutul anului pentru a-și proteja muncitorii de efectele economice ale coronavirusului. Chiar dacă măsurile dispar, virusul continuă să se răspândească în depozitele din Europa și Statele Unite, spun angajații companiei.
Luni, Amazon a eliminat una dintre politicile introduse pentru a răsplăti muncitorii din „primul front” – o creștere de 2 dolari a salariului, de la 15 la 17 dolari pe oră pentru un angajat nou.
Statele Unite rămân țara cea mai afectată de pandemia COVID-19, cu peste 1,8 milioane de cazuri confirmate și peste 105.000 de decese. Chiar dacă numărul de infecții pare să fie ținut sub control, experții au avertizat că țara se poate confrunta cu focare mai mici în viitorul apropiat.
Până la mijlocul lunii mai, au murit 8 angajați din cadrul Amazon, înregistrându-se cazuri pozitive în peste 100 de depozite. Compania a refuzat să publice numărul total de angajați care au contactat virusul.
Între timp, averea lui Jeff Bezos – fondatorul și CEO-ul Amazon – continuă să crească. Conform Bloomberg Billionaires Index, averea lui Bezos a crescut cu 32 de miliarde de dolari de la începutul anului până acum și a ajuns la 149 de miliarde.
În timp ce angajaților din depozitele Amazon li s-a refuzat o primă de 2 dolari pentru că au venit la muncă în timpul pandemiei, averea lui Jeff Bezos se apropie de 150 de miliarde de dolari
Știrea a fost publicată luni, 8 iunie 2020, 04:57 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu