Incep să apară primele date privind impactul pandemiei în economie: consumul privat a căzut cu 20% în aprilie după prăbușirea vânzărilor de carburanți cu peste 30% și a produselor nealimentare cu 20%. Vânzările de alimente s-au diminuat cu 4,7%

Știrea a fost publicată joi, 4 iunie 2020, 10:32 în categoria

Incep să apară primele date privind impactul pandemiei în economie: consumul privat a căzut cu 20% în aprilie după prăbuşirea vânzărilor de carburanţi cu peste 30% şi a produselor nealimentare cu 20%. Vânzările de alimente s-au diminuat cu 4,7% Afacerile din comerțul cu amănuntul au căzut în aprilie cu 20%, atât față de luna martie 2020, cât și față de aprilie 2019, influențate în special de scăderea drastică a vânzărilor de carburanți, cu peste 30%, și a celor de produse nealimentare, cu peste 20%, arată datele Institutului Național de Statistică.

Acest sector a fost puternic impactat de restricțiile introduse odată cu declararea stării de urgență în luna martie, pe fondul pandemiei COVID19, măsura care a dus la închiderea majorității magazinelor din centre comerciale și la limitatea circulației.

Astfel, în aprilie 2020, față de martie 2020, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul s-a redus cu 19,7%, serie brută, și cu 22,3%, ajustat la zile lucrătoare și de sezonalitate.

Cele mai drastice scăderi au fost la carburanți (-31,4%), produse nealimentare (-20,5%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-13,4%).

Față de aceeași lună din 2019, în aprilie 2020 cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut atât ca serie brută cu 19,5%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 18,5%.

Cele mai mari scăderi au fost înregistrate la carburanți (-38,4%), vânzările de produse nealimentare (-22,9%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-4,7%).

Per total, în primele patru luni ale anului, comerțul cu amănuntul a crescut față de perioada similară din 2019 atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,5%, respectiv cu 1%. Creșterea a fost susținută mai ales de majorarea vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun, cu 9,4%. În schimb, au fost remarcate scăderi la vânzările de carburanți în benzinării (-8,1%) și la vânzările de produse nealimentare (-0,6%).

”Ne așteptăm la redinamizarea comerțului cu amănuntul începând cu trimestrul III al anului curent, pe fondul depășirii punctului culminant al crizei sanitare și intrării economiei într-un nou ciclu. Pentru perioada 2020-2022 prognozăm o creștere a consumului privat cu un ritm mediu anual de 3.5%, evoluție susținută de relansarea fluxurilor investiționale (cu impact pozitiv pentru piața forței de muncă) și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare”, a comentat Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

Comerțul este cea mai importantă „industrie“ a României din punctul de vedere al cifrei de afaceri și este cel de-al doilea angajator după industria prelucrătoare. Una din trei companii din economie și-a declarat drept CAEN (obiect de activitate) comerțul sub una dintre formele sale, fie el alimentar, cu carburanți, medicamente sau produse agricole.

La nivelul anului 2018 (ultimul an pentru care există date publice) erau 220.000 de astfel de companii în România, cu afaceri cumulate de 600 de miliarde de lei și aproape 900.000 de salariați. Comerțul este o piață puternic concentrată la vârf, primii 20 de jucători având afaceri de 137 de miliarde de lei, adică aproape un sfert din tot businessul industriei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu