Majoritatea americanilor își fac griji în legătură cu pandemia de coronavirus, economia țării și conducerea de la Casa Albă, potrivit unui sondaj realizat între 28 mai și 2 iunie, scrie MarketWatch.
Sondajul a fost realizat de Jeff Horwitt, membru al Partidului Democrat, și Bill McInturff, ajutat de divizia pentru Strategii de Opinii Publice (POS) din cadrul Partidului Republican. Sondajul a concluzionat că 8 din 10 americani sunt de părere că „lucrurile au scăpat de sub control în Statele Unite”.
Astfel, 92% din democrați, 78% din independenți și 66% din republicani cred că situația care a luat naștere în ultimul timp în Statele Unite este mult prea mare pentru a mai putea fi controlată.
În plus, 46% dintre respondenți cred că starea actuală a economiei este „proastă”, cel mai mare procent de acest fel din septembrie 2012 încoace, în timp ce 31% au descris situația ca fiind „rezonabilă”. Este de reținut faptul că sondajul a fost realizat înainte de cifrele publicate vineri, 5 iunie, care arată că rata șomajului a scăzut în SUA la 13,3% după ce au fost create 2,5 milioane de locuri de muncă.
Conform sondajului, protestele izbucnite în urma morții afro-americanului George Floyd nu vor afecta prea mult campania lui Donald Trump pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Rata de aprobare a președintelui s-a menținut la 45%, scăzând cu numai un procent din luna aprilie până în prezent.
Un lucru asupra căruia poate cădea de acord majoritatea clasei politice din Statele Unite: „America a scăpat de sub control”
Știrea a fost publicată luni, 8 iunie 2020, 18:42 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu