Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România: Suntem concentrați pe implementarea programului IMM Invest, am primit 5.000 de cereri de finanțare dintre care 2.000 sunt în proces de aprobare

Știrea a fost publicată miercuri, 8 iulie 2020, 12:27 în categoria

Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România: Suntem concentraţi pe implementarea programului IMM Invest, am primit 5.000 de cereri de finanţare dintre care 2.000 sunt în proces de aprobare Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România, spune că în perioada pandemiei banca a primit circa 250.000 de amânări la plata ratelor la creditele existente, iar în acest moment banca se focusează pe implementarea programului destinat IMM-urilor, IMM Invest. Pentru acest program ING Bank a primit circa 5.000 de cereri de finanțare dintre care 2.000 se află în proces de aprobare în diferite stadii.

“Oamenii au învățat din criza precedentă, au fost mai prudenți și mai responsabili în anii ce au urmat crizei precedente. Companiile acum s-au repliat destul de repede, au luat măsuri rapide, am văzut exploatarea unor oportunități date de această criză. Autoritățile au luat măsuri hotărâte, a apărut și acest program de relansare economică care promite o infuzie destul de mare de capital, atât sub formă de granturi cât și sub formă de împrumuturi, iar în al treilea rând suntem parte din UE, care arată că are o abordare hotărâtă, a venit cu acest plan de relansare economică a UE, care reprezintă o oportunitate pentru România. Aceștia sunt trei piloni importanți care pot sprijini o revenire economică a României”, spune Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România, în cadrul webinar-ului de lansare a celei de a 5-a ediții a competiției internaționale dedicată antreprenorilor- EY Entrepreneur Of The Year™ 2020.

Antreprenorii care doresc să participe la competiție trebuie să se înscrie până pe 25 septembrie, prima și a doua rundă de jurizare având loc în 12 ianuarie 2021 și 26 ianuarie 2021. Gala de premiere EY Entrepreneur Of The Year din Bucuresti este programată pentru 25 martie 2021.

Juriul este alcătuit din 3 antreprenori și 2 executivi de top, respectiv câștigătorul ediției anterioare, Ovidiu Șandor, Fondator și CEO Mulberry Development (Președinte juriu), Mihaela Bîtu, CEO ING Bank, Rucsandra Hurezeanu, Fondator și CEO Ivatherm, Cristian Rusu, fondator și CEO Casa Rusu și Fady Chreih, CEO Regina Maria.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Miruna Diaconu

0 comments :

Trimiteți un comentariu